Garantarea profitului lenevește firmele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Garantarea profitului lenevește firmele

Eveniment 11 Noiembrie 2014 / 00:00 620 accesări

Limitarea comisioanelor bancare înainte ca măsura să intre în vigoare la nivel european trebuie aplicată indiferent cum ar influenţa gradul de interes al băncilor pentru piaţa locală, pentru că „garantarea profitului leneveşte orice firmă“, a declarat ieri președintele Consiliului Concurenței (CC), Bogdan Chirițoiu. „Nu sunt fanul ideii că trebuie să asigurăm prosperitatea unor investitori în România, că altfel nu vin, şi să suportăm noi, consumatori români, nişte preţuri mai mari, oferindu-le lor nişte marje uriașe de profit. Cred că atunci când elimini barierele, când creşte concurenţa, toţi actorii sunt împinși să inoveze, să se zbată. Dacă le garantezi profitul, se lenevesc“, a spus Chirițoiu. Anterior, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor, Florin Dănescu, declarase că piaţa bancară din România este în concurenţă cu celelalte pieţe din Europa şi că orice uniformizare a costurilor, înainte ca ea să fie implementată la nivelul UE, ar putea determina acţionarii să fie interesaţi de a dezvolta afacerile în alte state.

FUNCȚIONARI SLAB PREGĂTIȚI În altă ordine de idei, Chirițoiu a mai spus că excesele de reglementare din România sunt cauzate şi de slaba pregătire a administraţiei publice, funcţionarii din ministere având probleme de înţelegere a economiei - „Faptul că pieţele funcţionează bine, că poţi doar să le mai reglementezi, dar nu să le înlocuieşti, depăşeşte nivelul de pregătire al funcţionarilor din ministere“. Șeful CC a reamintit că, împreună cu OECD, va derula un studiu în transporturile de marfă, vânzarea materialelor de construcţii şi procesarea alimentelor, cu scopul de a veni cu propuneri de liberalizare.

CINE URMEAZĂ Nu în ultimul rând, CC pregătește un studiu privind asigurările de viață și o analiză a modului în care funcționează piața de energie termică la nivel național, „cât încă e frig afară“, dar și raportul privind serviciile rețelei metropolitane de comunicații Netcity. „Sper să facă analiza din piața energiei termice până vine căldura, cât încă e frig afară și serviciile de termoficare sunt utilizate“, a punctat Chirițoiu. El a arătat că CC va lansa în dezbatere următoarea analiză privind Netcity, rețeaua metropolitană de comunicații care deservește municipalitatea București și terți (subiectul este pe agenda Concurenței de câțiva ani). „Lucrurile merg în direcția bună, dar uneori par să se fi împotmolit. Avem un cadru legislativ care spune că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii trebuie să reglementeze și să stabilească tarifele care sunt percepute de servicii gen Netcity, care au o mare putere, deci nu funcţionează într-o piaţă concurenţială. Din păcate, mecanismul nu e perfect rodat; sunt lacune legislative“, a comentat Bogdan Chirițoiu. El a subliniat că serviciile de acest gen sunt utile și benefice, dar totodată interesate să perceapă costuri excesive, întrucât dețin monopolul.



12