Garbine Muguruza, tenismena anului în circuitul WTA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Garbine Muguruza, tenismena anului în circuitul WTA

Sport 21 Octombrie 2017 / 08:35 1571 accesări
Garbine Muguruza s-a impus în 2017 în turneul de la Wimbledon

Garbine Muguruza s-a impus în 2017 în turneul de la Wimbledon

Garbine Muguruza, ocupanta locului 2 în clasamentul WTA, a fost desemnată jucătoarea anului 2017, a anunţat site-ul wtatennis.com. Simona Halep, liderul ierarhiei mondiale, s-a numărat printre tenismenele nominalizate pentru acest premiu. În vârstă de 24 de ani, Muguruza a câştigat în acest an turneul de la Wimbledon , obţinând al doilea său titlu de Grand Slam după Roland Garros, în 2016, sportiva spaniolă ajungând, în premieră, pe primul loc în clasamentul WTA la încheierea US Open. Muguruza fost pe prima poziţie WTA în perioada 11 septembrie - 8 octombrie, fiind a doua jucătoare din Spania care a ocupat primul loc WTA, după Arantxa Sanchez Vicario, în 1995.

Garbine Muguruza a fost prima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, bifând a treia prezenţă consecutivă la turneul care va începe duminică, la Singapore.

La dublu, perechea anului fost cea formată din elveţianca Martina Hingis şi taiwaneza Chan Yung-Jan, care s-au impus în toate cele nouă finale disputate în acest an: la Indian Wells, Madrid, Roma, Mallorca, Eastbourne, Cincinnati, US Open, Wuhan şi Beijing.

Letona Jelena Ostapenko a fost desemnată tenismena cu cea mai importantă ascensiune în 2017, americanca Sloane Stephens a primit premiul pentru „revenirea anului”, iar Catherine Bellis, tot din SUA, a fost desemnată „debutanta anului”.

Germanca Angelique Kerber, fostul lider mondial, a obţinut premiul „Diamond Aces”, acordat pentru promovarea tenisului şi împlicarea în activităţi de caritate.

Citeşte şi

Simona Halep a primit o mașină Porsche la Singapore

Un vis împlinit pentru Simona Halep

Taguri articol


12