REORGANIZARE În baza Legii 280, din 7 decembrie 2011, care a intrat în vigoare joi, a luat fiinţă, la Constanţa, Garda de Coastă. Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) spun că noua structură a Poliţiei de Frontieră va permite coordonarea unitară a activităţilor specifice derulate, asigurarea unui înalt nivel de supraveghere şi control la frontiera terestră, maritimă şi fluvială, combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de responsabilitate, precum şi respectarea regimului juridic al frontierei de stat. Prin Legea 280, la nivelul fiecărei frontiere cu statul vecin se creează inspectorate teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române, iar la nivelul judeţelor Tulcea şi Constanţa se înfiinţează Garda de Coastă. Reorganizarea Poliţiei de Frontieră are ca scop principal întărirea structurilor operative de execuţie, în urma aplicării acesteia fiind reduse 25 de funcţii de conducere la nivel naţional, fiind realizată şi o reducere a personalului din structurile suport ale fostelor inspectorate cu aproximativ 12%. Ca urmare a reorganizării au fost întreprinse demersurile legale pentru împuternicirea unor ofiţeri care să asigure conducerea noilor inspectorate teritoriale până la organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor. La conducerea Gărzii de Coastă a fost împuternicit cms. şef Radu Dumitru, fostul şef al IJPF Constanţa.
CONCURSURI Reprezentanţii IGPF spun că în urma acestei reorganizări nu vor fi disponibilizaţi poliţişti de frontieră şi că, în cel mai scurt timp, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea funcţiilor noi create. „Pe lângă zonele aflate în subordinea inspectoratelor din Tulcea şi Constanţa, Garda de Coastă a preluat şi sectorul de la Cernavodă aflat, până în prezent, în zona de competenţă a Inspectoratului Ialomiţa. În acest mod, Garda de Coastă va avea competenţă pe Marea Naegră, Dunărea maritimă, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Sulina şi braţul Măcin. Inspectoratele Judeţene ale Poliţiei de Frontieră Constanţa şi Tulcea au fost transformate în Servicii Teritoriale, în prezent fiind demarate demersuri pentru numirea de ofiţeri la comanda acestora. În cel mai scurt timp vor fi organizate concursuri pentru ocuparea acestor posturi. Poliţiştii de frontieră care nu vor reuşi să câştige prin concurs niciun post vor fi puşi la dipoziţie, perioadă în care pot candida pentru alte funcţii din Ministerul Administraţiei şi Internelor“, a declarat purtătorul de cuvânt al IGPF, Fabian Bădilă.