Garda de Mediu Constanţa va fi dotată cu o barcă cu motor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Garda de Mediu Constanţa va fi dotată cu o barcă cu motor

Social 04 Octombrie 2013 / 00:00 1350 accesări

Garda Naţională de Mediu (GNM) a organizat timp de două zile, la sala de conferinţe a Gărzii de Mediu Constanţa, a doua sesiune de informare a cetăţenilor şi ONG-urilor din cadrul proiectului „Managementul Comun al riscului în Zona de frontieră a Dunării”, în cadrul programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013. Potrivit managerului de proiect, Ioan Bordianu, reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, partenerul principal în proiect este Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar aria eligibilă al acestuia cuprinde şapte judeţe din România (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa) şi opt districte din Bulgaria. „Proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea pregătirii pentru intervenţie, prevenire eficientă, monitorizare şi atenuarea efectelor dezastrelor şi consecinţelor lor în lupta pentru combaterea poluării şi a factorilor de mediu din zona eligibilă”, a declarat Bordianu. El a precizat că, în acest sens, 41 de maşini au fost achiziţionate, pe bani europeni, de GNM. În plus, s-au cumpărat seturi de telefonie mobilă pentru analiza aerului şi a apei, bărci gonflabile, generatoare de curent, ATV-uri, toate acestea fiind solicitate pentru misiunile în teren. De asemenea, pentru munca de birou au fost cumpărate laptopuri, imprimante mobile, un server, multifuncţionale şi un sistem de conferinţe. „În cadrul proiectului se mai doreşte realizarea unui film documentar al proiectului şi achiziţionarea a şapte bărci cu motor. Achiziţionarea acestora este însă blocată din cauza unor probleme legislative. Garda de Mediu Constanţa va fi şi ea dotată cu o barcă cu motor”, a spus Bordianu. Bugetul proiectului este de 11,5 milioane euro, din care GNM beneficiază de o finanţare de 2,65 milioane euro. Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională - fondul structural creat pentru a sprijini reducerea dezechilibrelor dintre regiunile UE. Contribuţia UE reprezintă 84,82% din bugetul proiectului, restul de 15,18% reprezentând contribuţii naţionale. El va fi finalizat în iunie 2014.



12