Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General alocă 3,062 milioane lei, fără TVA, pentru a cumpăra 41 de vehicule de teren. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este stabilit pe 16 ianuarie 2012. Din cele 41 de autoturisme 4x4, Diesel, 37 de autoturisme vor avea o putere minimă de 77Kw, iar patru vor avea o putere de cel puţin 110 Kw. Finanţarea se va face din fonduri europene prin \"Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013\". Ofertanţii trebuie să depună o garanţie de participare de 60.000 lei şi o garanţie de bună execuţie de 5% din valoarea contractului, fără TVA. Totodată, trebuie să prezinte o listă cu principalele livrări de produse similare în ultimii trei ani şi să facă dovada că au încheiat cel puţin un contract prin care se confirmă livrarea de produse similare în valoare de cel puţin trei milioane lei.