Litoralul a fost luat cu asalt de turişti, dar şi de autorităţi. Zeci de reprezentanţi ai instituţiilor publice controlează, încă de la începutul sezonului estival, agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în staţiunile de la malul mării. Astfel, aproape toate unităţile comerciale, hoteluri, cluburi, restaurante, baruri, terase, au avut pragurile călcate de către cei care verifică dacă sunt respectate legile în vigoare. Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean (GNM CJ) Constanţa a desfăşurat numeroase controale, mai ales că, de la începutul sezonului estival, mai mulţi turişti au reclamat disconfortul fonic produs de cluburile şi discotecile din toate staţiunile de pe litoral. În ceea ce priveşte acest aspect, conform declaraţiilor reprezentanţilor GNM CJ Constanţa, au fost verificate şi soluţionate sesizările cu privire la nivelul ridicat de zgomot, însă nu au fost identificate nereguli majore, acestea fiind remediate chiar în timpul derulării controalelor. Numărul sesizărilor de pe litoral a scăzut în acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă în intervalul iunie - iulie 2012 au fost înregistrate 35 de sesizări, în 2013, de la începutul sezonului au fost înregistrate doar 14. Pe lângă controalele privind disconfortul fonic, a mai fost verificată şi starea de salubrizare a staţiunii Mamaia, iar „la societăţile unde au fost identificate nereguli s-au impus măsuri în conformitate cu prevederile legale. Acţiunile de control au fost desfăşurate atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, inclusiv sâmbăta şi duminica”, a declarat comisarul-şef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, ing. Marian Cristian Rîşnoveanu. Turiştii deranjaţi de zgomotul provenit din cluburi sau discoteci sunt sfătuiţi să se adreseze Inspectoratului Judeţean de Poliţie, prin apelarea numărului de urgenţă 112, iar în cazul în care vor să facă sesizări privind starea de salubrizare a staţiunilor şi a plajelor, ei se pot adresa la GNM CJ Constanţa, dar şi la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, prin apelarea telefonului dispeceratului, 0241.673.024.