Garda de Mediu: zeci de amenzi într-o săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Garda de Mediu: zeci de amenzi într-o săptămână

Social 12 Septembrie 2012 / 00:00 497 accesări

Garda Naţională de Mediu (GNM) a desfăşurat, în perioada 29 august-7 septembrie, un control tematic la cariere, balastiere, staţii sortare-concasare, staţii betoane, staţii de asfalt. Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu au desfăşurat acţiuni zilnice de control, luând măsuri şi aplicând sancţiuni acolo unde s-au constatat încălcări ale legislaţiei de mediu. Astfel, în perioada menţionată, au fost realizate 772 controale. Printre principalele neconformităţi constatate cu ocazia verificărilor au fost: funcţionarea fără autorizaţie de mediu sau permis de exploatare, nedepunerea în termenul legal a declaraţiilor privind obligaţiile la fondul pentru mediu pentru emisii de poluanţi în atmosferă de la surse staționare, conform prevederilor legale, depozitarea necorespunzătoare a anvelopelor uzate, neavizarea planului de gestionare a deşeurilor, desfăşurarea activităţii de extracţie a pietrişului şi nisipului în perimetru neautorizat, nedepunerea la termen a raportului de mediu conform autorizaţiei de mediu, depozitări necontrolate în balastiere, respectiv depozitări necontrolate agregate minerale, deşeuri de diverse tipuri abandonate etc. Potrivit unei informări a GNM, s-au aplicat 68 de sancţiuni din care 42 au fost amenzi al căror cuantum total s-a ridicat la 584.000 lei. De asemenea, a fost suspendată activitatea a patru agenţi economici până la obţinerea actelor de reglementare.

Taguri articol


12