Poliţiştii de frontieră constănţeni au descoperit, în urma unui control efectuat împreună cu Garda Financiară, un magazin în care se aflau produse de contrabandă. Oamenii legii spun că magazinul din zona pieţei Tomis Nord avea expuse, în vederea comercializării, bunuri constând în articole de ...
Disponibilizările din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor fi efectuate după ce angajaţii vor fi testaţi profesional, cei nepregătiţi urmând să plece, a declarat ieri Sorin Blejnar, preşedintele Fiscului. „Vom restructura instituţia în perioada următoare. Avem proiectul de ...
Zeci de instituţii de stat au avut, în anii 2009 şi 2010, procese cu sute de angajaţi, majoritatea litigiilor fiind câştigate de angajaţi, în anumite cazuri litigiile fiind deschise chiar de şefii acestora. Conform statisticii date publicităţii ieri de Alianţa pentru o Românie Curată (ARC), 36 de ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) estimează că angajatorii vor depune peste 500.000 de declaraţii unice (formularul 112) pentru contribuţiile sociale şi impozitul pe venit. „Suntem pregătiţi din punct de vedere tehnic să primim declaraţiile şi să ajutăm mediul de afaceri să scape ...
Comisarii şi inspectorii din instituţii publice, inclusiv primării, vor încasa lunar un spor de până la 30% din salariul de încadrare şi vor primi un stimulent financiar echivalent cu 1% din valoarea sumei recuperate de la un datornic, dacă prejudiciul descoperit în urma controlului este mai mare de 100.000 ...
Departamentul specializat care se va ocupa de controlul averilor nedeclarate va avea 30 - 40 persoane şi va colabora cu instituţii ca Agenţia Naţională de Integritate, Parchetul şi Poliţia, a declarat Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor. „Angajaţii vor fi specialişti de la Garda Financiară şi ...
Reducerile de personal vor fi efectuate, anul viitor, în structuri care necesită cheltuieli foarte mari şi nejustificate de funcţionare, programul de restructurare a instituţiilor subordonate ministerelor Administraţiei şi Finanţelor urmând să continue şi anul viitor, potrivit ministrului Finanţelor ...
Trei magazine de „vise” au fost închise de autorităţi în urma unor controale efectuate miercuri de oamenii legii la opt firme de profil din oraşul Constanţa. La acţiune au luat parte ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO), jandarmii, lucrătorii Serviciului ...
Numărul posturilor finanţate din subordinea Ministerului Finanţelor Publice (MFP) va fi redus cu 2.000 anul viitor, conform proiectului de buget pentru 2011, avizat ieri de Comisiile parlamentare de politică economică şi industrii. „Vor fi reduse posturi atât în aparatul central, cât şi în structurile ...
Garda Financiară (GF) Constanţa a întocmit sesizări penale pe numele a două societăţi comerciale întrucât ar fi prejudiciat statul cu peste trei milioane de lei. Potrivit reprezentanţilor GF Constanţa, în urma unui control efectuat la SC To Whisper Crys SRL din Eforie Nord s-a stabilit că aceasta a ...
Trei persoane au fost reţinute, ieri, de procurori, sub acuzaţia că ar fi tăiat mai mulţi cai şi că ar fi vândut carnea, trecută în acte ca fiind de vită, în mai multe magazine din Bucureşti, precum şi din judeţele Vrancea, Constanţa, Prahova şi Alba. Oamenii legii au efectuat ieri dimineaţă ...
Un magazin care comercializează produse etnobotanice a fost amendat de comisarii Gărzii Financiare (GF) Constanţa, iar activitatea acestuia a fost sistată, pe o perioadă de trei luni, pentru a doua oară într-un interval de două luni. Potrivit GF, SC Smart Shop Plant SRL, societate care comercializează produse ...
Curtea de Apel Constanţa a admis, ieri, apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Constanţa împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa de a-l condamna la şase luni cu suspendare condiţionată pe Laurenţiu Zamfir, comisarul de la Garda Financiară-Secţia Constanţa, judecat pentru luare de ...
Comisarii Gărzii Financiare (GF) Constanţa au oprit pentru control în punctul de trecere a frontierei Negru Vodă o autocisternă ce transporta 25.540 kg produs ce avea denumirea „Insa Form”, achiziţionat din Bulgaria de către SC Navimet SRL Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Întrucât existau ...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a declarat că pregăteşte pentru reţelele de supermarketuri şi hipermarketuri o strategie europeană, în urma căreia acestea vor trebui să elimine sau să reducă anumite taxe pe care le percep furnizorilor. \"Eu le pregătesc o strategie ...
Un departament al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se va ocupa de verificarea averilor persoanelor fizice. Aceasta va urmări dacă românii îşi plătesc dările şi dacă au conturi nedeclarate. „Orice persoană cu un nivel de trai mult peste veniturile pe care le declară va fi ...