Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în colaborare cu Inspecţia Muncii şi Garda Financiară, a iniţiat, la 25 ianuarie 2012, Planul comun de acţiune având ca obiect desfăşurarea, în perioada 1 februarie -30 noiembrie 2012, unor acţiuni de ...
Poliţiştii de frontieră au descoperit în urma unui control efectuat, joi, împreună cu reprezentanţii Gărzii Financiare un magazin în care era comercializată marfă susceptibilă a fi contrafăcută. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că în urma verificărilor efectuate la o societate comercială cu ...
Structurile de control al evaziunii şi fraudei fiscale vor fi restructurate din temelii, toţi angajaţii urmând să „zboare”, ameninţă ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu. „Vom restructura Garda Financiară, Direcţia de Supraveghere şi Control Vamal şi Direcţia Antifraudă din cadrul ...
Controalele realizate de 2.800 de poliţişti împreună cu specialişti ai Gărzii Financiare şi Inspecţiei Muncii, în perioada februarie - noiembrie 2012, privind legalitatea funcţionării a peste 11.200 de obiective asigurate cu pază de către firme sau în regim propriu au relevat că 601 persoane au ...
Garda Financiară din Italia (GdF) a descoperit peste 56 de miliarde de euro evaziune fiscală în 2012 şi a deferit justiţiei 11.769 de evazionişti fiscali. 160 de anchete demarate anul trecut au mai descoperit 8.617 evazionişti total necunoscuţi Fiscului italian, persoane care nu au declarat niciun venit ...
Alertă în Portul Constanţa Sud Agigea după ce reprezentanţii unei firme au reclamat că le-au fost sparte două magazii în care erau depozitate ţigări de contrabandă confiscate. Reprezentanţii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime (SPTM) Constanţa spun că, ieri, la primele ore ale dimineţii, au ...
Garda financiară italiană a destructurat o reţea de traficanţi de animale de companie, în special câini. Patrupedele erau aduse din Ungaria şi Slovacia, iar apoi erau vândute în magazine din Torino şi din împrejurimi. Două persoane au fost reţinute şi 24 de căţei fără vaccin sau documente de ...
REPARTIZARE BUGETARĂ România are un proiect bugetar. Acesta a fost prezentat ieri de premierul Victor Ponta. În linii mari, proiectul de buget pentru anul în curs a fost construit pe un PIB calculat la aproape 140 miliarde euro şi un curs valutar de 4,5 lei/euro, veniturile bugetului consolidat fiind estimate la ...
Garda financiară elenă (Sdoe) a cerut accesul la 6.000 de conturi bancare în cadrul unor anchete declanşate în lupta împotriva evaziunii fiscale şi a corupţiei în Grecia. Controlul asupra acestor conturi este motivat şi de anchete privind cazuri de corupţie, îmbogăţire ilegală şi spălare de bani. Sdoe ...
În cel mult două săptămâni, comisarii Gărzii Financiare din Constanţa vor lucra într-un sediu nou, modern şi spaţios, diametral opus faţă de camerele înghesuite din clădirea veche de pe Ferdinand. Noua locaţie este o sală de sport începută şi abandonată, de pe strada Bucureşti (în apropierea ...
Curtea de Conturi a României a decis, la finele anului trecut, sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fapte deosebit de grave săvârşite de fosta conducere a Loteriei Române. Potrivit unor informaţii publicate pe site-ul unui cotidian central, la Compania Naţională Loteria Română SA ...
Guvernul Ponta 2 vrea să restructureze Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Garda Financiară (GF) şi Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi să înfiinţeze un consiliu de supraveghere şi audit format din experţi internaţionali, din statele membre UE, se precizează în programul de ...
În urma unei acţiuni de amploare efectuată în cadrul programului „Antifraudă“, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF), împreună cu lucrători ai Gărzii Financiare Constanţa, au reuşit să desconspire o „inginerie financiară“ pusă în practică de administratorul unei ...
Administratorul unei societăţi comerciale din Tuzla este cercetat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că bărbatul a declarat sediul societăţii fictiv, nu s-a ...
Reprezentanţii Gărzii Financiare (GF) pot fi verificaţi printr-un simplu apel la numărul 0241/486.870, anunţă instituţia pe site-ul propriu. „Am constatat recent mai multe cazuri în care persoane necunoscute pretind că sunt comisari ai Gărzii şi intimidează angajaţii firmelor”, spun ...
Poliţişti de frontieră împreună cu comisari ai Gărzii Financiare Constanţa şi reprezentanţi ai Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, au descoperit, luni, în urma unor controale, bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de 20.000 lei. Primul control a vizat o societate comercială cu sediul în ...