Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat amenzi în valoare de peste 1.700.000 de lei, în urma controalelor efectuate în primele două săptămâni din septembrie şi au dispus sistarea activităţii a 15 agenţi economici. Comisarii GNM au efectuat în perioada 1 – 15 septembrie, 2.611 de inspecţii la nivel naţional, în urma cărora au dat 184 de sancţiuni, din care 69 de avertismente şi 115 amenzi în valoare totală de peste 1.700.000 lei. De asemenea, au dispus sistarea activităţii a 15 agenţi economici, iar în opt cazuri au fost formulate sesizări penale la autorităţile în drept, potrivit reprezentanţilor GNM. Neregulile cel mai frecvent constatate şi sancţionate de inspectorii GNM au fost cele privind lipsa autorizaţiei de mediu pentru desfăşurarea activităţii, gestionarea necorespunzatoare a deşeurilor generate din activitate, nerealizarea măsurilor impuse, neluarea măsurilor de prevenire şi eliminare a impactului asupra aerului înconjurător, poluarea accidentală, depozitările neconforme de deşeuri lemnoase în afara platformelor amenajate. Amenda cea mai mare a fost în valoare de 100.000, fiind aplicată companiei SC Moldomin SA Moldova Noua pentru că nu a luat măsuri de sistare a poluării cu steril de pe iazurile de decantare Tausani şi Bosneag extindere, fapt ce a dus la poluarea atmosferei cu steril pe distanţe mari cu afectarea atât a zonelor locuite din Moldova Nouă, cât şi peste Dunărea, în Serbia. Valorile măsurate de Agenţia pentru Proteţia Mediului din Caraş Severin la pulberile în suspensie au depasit limitele admise de şase ori în zonele locuite şi de 14 ori în zona iazurilor, potrivit sursei citate.