Eclipsînd criza de la noi şi de pretutindeni, gardul Parlamentului tinde să devină, dacă nu cumva s-a şi întîmplat acest lucru, principalul subiect de dezbateri dedicate binelui naţiunii. Şi chiar mai mult decît atît! Adeptă a turismului fără frontiere, ministreasa Udrea a trecut la ras garduri. Fără număr, fără număr… După valorificarea apelor termale din Bucureşti, gardul Parlamentului reprezintă un nou obiectiv important care va marca decisiv dezvoltarea turismului românesc în următorii 20 de ani. O etapă covîrşitoare pentru înscrierea turismului românesc pe orbita occidentală. Vorba aia, nu aduce anul ce aduce gardul Parlamentului! De cînd i-a pus gînd rău Elena Udrea, care vrea să-l dărîme, fiind ridicat de vecinul Năstase, adică, de o “relicvă” a istoriei, trăim într-o permanentă incertitudine. Dă sau nu dă Elena gardul jos? Pică sau nu pică gardul care împrejmuieşte Parlamentul României? Nici măcar Guvernul nu se bucură de o asemenea atenţie! Dacă strigi “Atenţie, pică Guvernul!”, nu-i bai, dau toţi din mînă a lehamite… Ca atare, trecătorii naţiunii nu iau în seamă nici măcar panourile de avertizare gen “Pericol! Cade Guvernul”! Aiurea. Disputa de pe gardul Parlamentului este mult mai pasionantă decît o moţiune de cenzură fără nicio şansă de izbîndă. Buimăcit de atîta criză, dar, în mod deosebit, de beţia de vorbe goale, sărmanul popor asistă la o nouă melodramă politică, avînd ca temă,, de data aceasta, soarta gardului parlamentar! Într-un fel, povestea gardului seamănă foarte mult cu cea a drobului de sare. E drept, diferă decorurile, regia şi scenografia. Faţă de povestea drobului de sare, cea a gardului e plină de tîlc. Cînd nu au ce face, politicienii noştri se bagă singuri în seamă. La noi, în diverse perioade de adînci prefaceri sociale, se aplică metoda babei care se piaptănă, exact la fix, cînd ţara arde. E o meteahnă mai veche a politicienilor noştri. Dacă nu se piaptănă, pentru că mai şi muncesc, demolează garduri! Din puţinele date pe care le-am acumulat despre istoria contemporană, am înţeles că, în ansamblu, gardul reprezintă un element existenţial în biografia preşedintelui. Care preşedinte, tînăr şi vivace fiind, obişnuia, în anumite etape istorice, să escaladeze gardurile de la Cotroceni. De cînd Elenei Udrea i s-a pus pata pe gardul Parlamentului, asistăm la numeroase controverse pe această temă. În fapt, prin demolarea lui, orizontul (de afirmare plenară) parlamentarilor noştri se reduce substanţial. Este un atentat direct la libertatea de exprimare a politicienilor. Dacă Elena Udrea dă gardul jos, precum garda cîndva, unde mai dau dumnealor cu oiştea? La noi, este o tradiţie bine împămîntenită ca politicienii să dea frecvent cu oiştea-n gard. De ce să nu recunoaştem, aşa se exprimă ei cel mai bine. Sînt foarte mulţi politicieni care dau cu oiştea-n gard. Dacă doamna Udrea pune la pămînt gardul Parlamentului, politicienii noştri nu se vor mai putea exprima liber. Ce facem? Ne întoarcem la dictatura de partid de altădată? Ca să ce? Ca să-l lăsăm pe turist să-şi facă de cap pe lîngă burlanele Casei Poporului? S-a tot vorbit, în ultima vreme, despre lipsa de eficacitate a măsurilor anticriză luate de Guvern. Da’ asta cu gardul ce are? În primul rînd, dezafectarea gardului produce noi locuri de muncă, incluzîndu-i la acest capitol şi pe micii traficanţi de fier vechi. Muncitorii folosiţi la demolarea gardului parlamentar ar putea fi recalificaţi ca ospătari sau tinichigii, ţinînd cont de numărul mare de politicieni cu tinichele de coadă. Şi, pe urmă, este o indicaţie preţioasă a preşedintelui! Pe vechiul amplasament al gardului ar putea să apară noi staţiuni cu apă termală. Eu cred că povestea gardului s-a născut dintr-un exces de zel al doamnei Udrea, geloasă oarecum pe madam Ridzi, care i-a luat faţa în presă. E posibil ca, într-un viitor apropiat, dacă Băsescu rămîne preşedinte, gardul Elenei Udrea să fie înlocuit cu scena doamnei Ridzi. În definitiv, sîntem o ţară de (h)artişti!