Un bărbat în vîrstă de 33 de ani, din oraşul Negru Vodă, a ajuns vineri dimineaţă, în stare gravă, în Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa, după ce a fost găsit zăcînd pe un cîmp dintre localităţile Cerchezu şi Măgura. „Cînd am ajuns la serviciu, l-am văzut întins în iarbă, cu spume la gură şi cu gîtul tăiat. Nu mai era conştient. Am sunat imediat la 112 şi am cerut ajutor”, a povestit unul dintre colegii de muncă ai bărbatului, care este angajat ca paznic la o asociaţie agricolă din zonă. Dumitru Nicolae Ilie a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat în Secţia de Terapie Intensivă. În scurt timp, la faţa locului au sosit poliţiştii din Cerchezu şi Negru Vodă şi criminaliştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, care au început cercetările. Cea mai plauzibilă ipoteză pe care oamenii legii o au la ora actuală este aceea că bărbatul a încercat să se sinucidă. Poliţiştii cred că acesta a înghiţit ierbicide. Cînd au început durerile, presupun anchetatorii, Dumitru Nicolae Ilie a luat un cuţit şi şi-a tăiat gîtul, ca să-şi grăbească moartea. Oamenii legii cred că omul s-a tîrît apoi, cu ultimele puteri, pînă la şanţul în care a fost găsit dimineaţă. Aceştia au mai aflat că Dumitru Nicolae Ilie nu a mai dat pe acasă de patru zile şi cred că omul a încercat să-şi pună capăt zilelor din cauza problemelor pe care le are în căsnicie. Bărbatul, care vineri după-amiază se zbătea între viaţă şi moarte, are doi copii. Cercetările sînt coordonate de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa.