Găsit mort pe faleză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Găsit mort pe faleză

Eveniment 19 Aprilie 2010 / 00:00 2185 accesări

Un bărbat de 58 de ani a fost găsit mort, la sfârşitul săptămânii trecute. Poliţiştii din localitatea constănţeană Eforie au fost anunţaţi, sâmbătă, în jurul orei 16.00, prin Serviciul de Urgenţă 112, de mai mulţi trecători care au văzut cadavrul unui bărbat. Oamenii legii spun că, pe faleza din Eforie Sud, în dreptul discotecii Cazino, lângă o staţie de pompare, l-au identificat pe Aurel Ciubotaru, din Eforie Sud. La adresa respectivă a ajuns şi o Ambulanţă, iar cadrele medicale au constatat decesul după ce bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Conform anchetatorilor, pe trupul victimei nu au fost găsite urme de violenţă. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că Aurel Ciubotaru avea probleme de sănătate. „Bărbatul lucra la o staţie de pompare din localitate, aparţinând SC RAJA SA, iar cu o zi înainte fusese la serviciu“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, insp. Anda Drăgulescu. În cursul zilei de ieri, medicul legist care a efectuat autopsia a constatat că decesul bărbatului a survenit în urma unui infarct.

Taguri articol


12