Accidentat la spate la Manila, în timpul International Premier Tennis League (ITPL), o competiție demonstrativă pe echipe disputată în mai multe etape găzduite de țări de pe continentul asiatic, în perioada 2-20 decembrie, tenismanul francez Richard Gasquet a declarat forfait pentru Openul Australiei. Anul trecut, jucătorul aflat pe locul 9 ATP a fost eliminat la Melbourne în turul 3. Deja forfait pentru primul turneu al sezonului, cel de la Doha (4-9 ianuarie), Gasquet și-a oficializat marți absența de la Australian Open (18-31 ianuarie).
Francezul suferă în continuare de dureri de spate și va pierde astfel cele 90 de puncte din turul 3 al Openului australian de anul trecut, când a fost eliminat de sud-africanul Kevin Anderson. Richard Gasquet (29 de ani) nu a mai lipsit de la un turneu de Mare Șlem de la ediția 2010 a turneului de la Wimbledon. Gasquet a mai suferit de hernie de disc în primăvară, dar a avut o parte a doua a sezonului foarte bună, intrând în Top 10. De retragerea sa va beneficia tânărul jucător britanic Kyle Edmund (20 ani, nr. 102 ATP), care va intra direct pe tabloul principal al primului turneu major al anului.
LUI GASQUET I S-A FURAT MAȘINA!
Pe lângă această accidentare destul de serioasă, tenismanul francez a mai pățit un necaz! Maşina sa a fost furată la Paris de pe strada unde fusese parcată, în timp ce Gasquet se afla într-un restaurant din apropierea Arcului de Triumf. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Gasquet a constatat la ora 1.15, când a plecat de la restaurantul situat pe strada Beaujon, că automobilul său, un Range Rover înmatriculat în Elveţia, nu mai era acolo unde îl parcase. Sportivul a depus o plângere la poliţie.