22 Noiembrie 2024, 20:20
Mogulul din industria mass-media Rupert Murdoch a lăsat să se înţeleagă, într-un mesaj postat pe Twitter, că vrea să renunţe la fotografiile cu femei topless publicate la pagina 3 în tabloidul ”The Sun”. Totodată, Murdoch a spus că ”acele fete topless ar putea fi înlocuite cu fotografiile unui han plin cu femei strălucitoare şi pasionate de modă”. Susţinătorii campaniilor duse împotriva paginii 3 din ”The Sun” au afirmat că acele fotografii sunt sexiste, însă conducerea ziarului şi-a apărat de fiecare dată punctul de vedere. Fotografiile apar pe pagina a treia din ”The Sun” de mai bine de 40 de ani, iar o eventuală renunţare ar reprezenta o schimbare majoră pentru formatul tabloidului britanic.