În a doua jumătate a anului, Guvernul va declanşa, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspecţia Muncii, o serie de controale la firme, în cadrul unui proiect-pilot care va fi definitivat în perioada imediat următoare şi care are drept scop identificarea muncii „la negru“ şi a cazurilor de evaziune. Angajamentul de a iniţia astfel de controale a fost avansat de Guvern în ultimele negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), din februarie, şi este inclus în scrisoarea de intenţie transmisă recent la Washington. Draftul proiectului relevă că, în octombrie 2013, „a fost creat un grup de lucru la nivel înalt pentru ca autorităţile să înţeleagă mai bine slaba colectare a veniturilor în trimestrele III şi IV de anul trecut şi faptul că reorganizarea ANAF nu are încă rezultatele scontate”. În aceste condiţii, Guvernul s-a angajat în faţa FMI să aloce „resurse suplimentare monitorizării mai stricte a numărului de companii nou-înregistrate, activităţii de declarare şi plată, stocului de arierate, inspecţiilor efectuate şi acordurilor de înlesnire la plată semnate de contribuabili”. Autorităţile notează că, în prezent, „conformarea voluntară (adică raportul dintre declaraţiile depuse la termen şi numărul anticipat al declaraţiilor ce vor fi depuse) se îmbunătăţeşte”: „Vrem să facem o bază de date centrală care să permită gestionarea şi evaluarea, împreună cu autorităţile locale, a datelor privind impozitele, taxele şi contribuţiile la buget, precum şi a informaţiilor despre proprietăţi“.