Neimpozitarea cîştigurilor la Bursă va reduce veniturile bugetare cu 68 milioane lei, în 2009, estimează Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF). Suspendarea impozitului pe profitul obţinut de persoanele juridice române din tranzacţionarea pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională de Valori Mobiliare va reduce încasările din impozitul pe profit pentru anul viitor cu 31 milioane lei, iar în cazul investitorilor străini scutirea la plată va diminua veniturile bugetare cu 37 milioane de lei. Estimările sînt incluse în nota de fundamentare a unui proiect de modificare a Codului Fiscal, elaborat de MEF şi publicat deja pe site-ul instituţiei. Reamintim că ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat la 24 septembrie că anul viitor cîştigurile realizate din investiţiile bursiere nu vor fi impozitate. Totodată, investitorii au posibilitatea să reporteze în 2010 pierderile consemnate în 2009, cu scopul reducerii valorii impozitului pe profit. Reportarea pierderilor se va aplica începînd din acest an, pierderile din 2008 fiind reportate pentru 2009, iar cele din 2009 pentru 2010. Măsurile au ca obiectiv sprijinirea pieţei de capital, prin încurajarea investitorilor români şi străini să participe la tranzacţiile de la Bursa de Valori Bucureşti într-o perioadă în care evoluţia acesteia este afectată de criza financiară de pe pieţele internaţionale.