După ce ne-am mândrit cu Arena Naţională, minunându-ne cât e de modernă şi de impunătoare, ne trezim încet-încet la realitate, cu sentimentul că ne-am echipat chelia cu o tichie de mărgăritar.

După duşul rece al meciului cu Franţa - nu mă refer la scor, ci la ceea ce s-a întâmplat cu gazonul - iată că încep să iasă la iveală tot soiul de amănunte care ne estompează bucuriile estetice.

N-am să mă refer aici la certurile exorbitante la care a ajuns această lucrare complexă (în care n-au intrat, se pare, operaţiunile de demolare şi de degajare a resturilor vechiului stadion), ci doar la perspectivele suficient de sumbre pe care le implică viitorul acelui obiectiv. Consiliul general a respins proiectul de încredinţare a administratorului stadionului unei companii private, pe motiv că Primăria ia prea puţin: doar 15%, şi asta peste vreo cinci ani. N-aş vrea ca onoraţii consilieri să facă proba a ce înseamnă administrarea Arenei chiar de către Primărie, pentru că e de notorietate cât de bun administrator este statul. Ceea ce va da însă multă bătaie de cap proprietarului este faptul că în niciun fel această intervenţie nu va fi amortizată mai devreme de secolul următor. Dar nu problema amortizării se pune în primul rând într-un punct public, ca acesta, ci aceea a funcţionării acestuia. Blocată, deocamdată, de un amănunt: gazonul. Practic, un stadion reprezintă \"anexa\" care se amenajează în jurul terenului de joc. El e esenţial. Nu a fost, însă, şi pentru constructorii arenei. Aceştia au acordat atenţie la orice, în afară de spaţiul de joc. Acum se descoperă că nu s-a ţinut cont de faptul că un proiect bun pentru Germania nu e bun pentru România, unde sunt alte condiţii de climă şi unde iarba asta păcătoasă refuză să se prindă şi să crească fără lumină şi fără umiditate. Acum se schimbă gazonul de 1 milion de euro cu altul, care, la rândul lui, va trebui înlocuit înaintea finalei continentale de anul viitor. Să zicem că până la urmă se va rezolva şi această chestiune. Cum se va rezolva însă exploatarea constantă a Arenei? Câte manifestări importante vor trebui organizate anual pentru a scoate măcar cheltuielile de funcţionare (doar iluminatul costă 40.000 euro pe oră!)? Ce capacitate are România de a scoate aceşti bani de la o populaţie ale cărei venituri scad în mod constant? Ce fel de fotbal trebuie să joace echipele româneşti pentru a umple tribunele şi a-şi scoate chiria pe care trebuie să o plătească? Nu aveţi senzaţia că sub gazon se iţeşte o ditamai gaura neagră în care se vor scurge bani pe care cineva (cine ,dacă nu Oprescu şi primăria sa?) va trebui să-i scoată din piatră seacă pentru ca mândrul obiectiv să nu intre în paragină?

Desigur, este frumos şi bine să te poţi lăuda că ai un stadion atât de modern! Dar pe care nu poţi să ţi-l permiţi! E ca şi când un şomer se pricopseşte cu un Rolls Royce în nădejdea că îşi va scoate banii scutind transportul public.

Dea Domnul să nu fie aşa. Mi-e teamă însă că, nu peste multă vreme, cineva va fi pus la stâlp pentru această performanţă...