Clubul Gaz Metan Mediaş a anunţat joi, prin intermediul site-ului oficial, că va efectua un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia), în perioada 11-26 ianuarie. Fotbaliştii formaţiei pregătite de Cristian Pustai s-au reunit miercuri, 4 ianuarie, şi au efectuat un prim antrenament de reacomodare la efort pe terenul sintetic din cadrul bazei sportive. Începând de joi, 5 ianuarie, medieşenii vor avea câte două antrenamente pe zi. De la reunire au lipsit Azdren Llullaku, golgheterul campionatului, transferat în Kazahstan, la FK Astana, Roberto Romeo, Aleksander Susnjar și brazilianul Eric de Oliviera, care vor ajunge zilele viitoare la Mediaș. În Turcia, Gaz Metan va disputa un număr de trei jocuri de verificare. Programul acestora urmează să fie stabilit în cel mai scurt timp.
CFR Cluj a anunţat joi, prin intermediul site-ului oficial, că va susţine un cantonament în Cipru, în perioada 14-28 ianuarie, unde va disputa şi patru partide amicale, cu FK Ufa (Rusia), Karmiotissa (Cipru), Arka Gdynia şi Korona Kielce (ambele din Polonia). Jucătorii pregătiţi de Vasile Miriuţă s-au reunit şi au efectuat primul antrenament după vacanță, începând pregătirile pentru următoarele partide din sezonul regulat al Ligii 1. Până la plecarea în Cipru, fotbaliştii vor efectua antrenamente la baza de pregătire a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în perioada 5-13 ianuarie, urmând ca la 14 ianuarie să plece în Cipru.