Gaze ieftine pentru marii consumatori industriali şi anul viitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gaze ieftine pentru marii consumatori industriali şi anul viitor

Justiție 17 Octombrie 2009 / 00:00 403 accesări

Marii consumatori industriali ar putea primi şi anul viitor gaze exclusiv din producţia internă, în funcţie de cum va evolua economia, a declarat, vineri, secretarul de stat pe politică industrială din Ministerul Ecomomiei (ME), Claudiu Stafie. \"Programul ar putea fi extins şi anul viitor, astfel ca, la fel ca în acest an, consumatorii industriali să beneficieze doar de gaze din producţia internă. Să vedem cum va evolua economia naţională şi aşteptăm, fireşte, formarea noului Guvern\", a spus Claudiu Stafie. Guvernul a decis în luna mai că acei consumatori eligibili care optează pentru statutul de consumator intreruptibil vor beneficia timp de şase luni de gaze naturale exclusiv din producţia internă, astfel încît marii consumatori industriali, precum industria îngrăşămintelor chimice, vor achiziţiona gaze la preţ mai mic. Guvernul a modificat, în acest sens, Legea Gazelor 351/2004. Potrivit modificărilor aduse, s-au eliminat obligativitatea formării coşului de amestec gaze naturale intern - import pentru consumatorii intreruptibili, pentru o perioadă de şase luni, aceştia beneficiind doar de gaze naturale din producţia internă. Astfel, ei au beneficiat şi de un preţ mai mic de achiziţie a gazelor naturale. Potrivit notei de fundamentare a OUG, prin adoptarea acestui act normativ Guvernul susţine industria de îngrăşăminte chimice -cel mai mare consumator de gaze naturale din România unde, din totalul cheltuielilor de producţie, peste 70% îl reprezintă cheltuielile cu gazele naturale. Industria de îngrăşăminte chimice înregistrează un consum de 2,5 – 2,8 miliarde metri cubi/an. ME aprecia acum cîteva luni că măsura duce şi la menţinerea a aproximativ 9.000 de locuri de muncă din industria chimică. România consumă anual circa 17-18 miliarde metri cubi gaze. Din acestea, două treimi provin din producţia internă, de la Romgaz şi Petrom, iar o treime este importată din Rusia, prin intermediari.

Taguri articol


12