Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis ca, de la 1 mai, preţul gazelor livrate populaţiei să scadă cu 3%, pentru că operatorii au fost de acord să îşi amîne recuperarea datoriilor. Preşedintele ANRE, Petru Lificiu, a declarat că “această decizie a fost luată avînd în vedere evoluţia preţului internaţional al gazelor, dar motivul principal l-a constituit situaţia grea a oamenilor în acest an mai dificil. “Operatorii au înţeles să îşi amîne recuperarea anumitor datorii mai mari. Este un fel de solidaritate faţă de populaţie”, a mai spus oficialul. Ultima dată, ANRE a anunţat majorarea preţurilor la gaze naturale livrate populaţiei, la 1 iulie 2008, cu un procent mediu de 12,5% pentru clienţii Distrigaz Sud şi cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz România. România a consumat anul trecut 17,3 miliarde metri cubi gaze naturale. Dintre acestea, circa două treimi provin din producţia internă, iar o treime este importată.