Preţul gazelor naturale livrate consumatorilor casnici de GDF SUEZ Energy Romania (fostă Distrigaz Sud) a crescut cu 20% în ultimul an, după ce a fost necesară creşterea cu 20% a importurilor de gaze ca urmare a deprecierii leului în raport cu dolarul. Creşterea importurilor a fost cauzată de Legea 332/2009, prin care autorităţile au alocat consumatorilor industriali doar gaze din producţia internă, din iunie 2009 până la 31 octombrie 2010. Mai mult, costul gazului rusesc a crescut, între octombrie 2009 şi octombrie 2010, de la 79 lei/MWh la 115 lei/MWh, ca urmare a creşterii constante a preţului petrolului în ultimele 12 luni şi a deprecierii cursului valutar leu/dolar în aceeaşi perioadă. Potrivit reprezentanţilor GDF SUEZ Energy Romania, \"impactul acestor evoluţii asupra costului moleculei de gaz pentru un client casnic reprezintă o creştere de la 63 lei/MWh la 76 lei/MWh\". Oficialii de la Economie susţin că \"dacă ar continua livrarea către unii agenţi economici de gaze naturale doar din producţia internă, ar trebui ca preţul la gaze naturale să crească semnificativ atât pentru populaţie, cât şi pentru orice alt consumator eligibil (care şi-a schimbat furnizorul - n.r.)\".