Compania rusă Gazprom a anunţat marţi că a formulat propuneri Comisiei Europene în sensul soluţionării litigiului referitor la presupuse practici de monopol în spaţiul Uniunii Europene, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Compania Gazprom, care asigură o treime din necesităţile de gaz din Uniunea Europeană, este monitorizată de Comisia Europeană din anul 2012, fiind acuzată formal în 2015 pentru că ar fi suprataxat clienţi din Europa Centrală şi de Est şi ar fi blocat activităţile firmelor rivale. Pe fondul acuzaţiilor, Gazprom a încercat să ofere o serie de concesii, în scopul evitării unei potenţiale amenzi de până la 10% din profit.
Vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, a transmis marţi că firma exprimă disponibilitatea de a lua în considerare criticile Uniunii Europene care sunt "semnificative" şi "în limitele posibile", manifestând speranţa că litigiul va fi soluţionat în viitorul apropiat. Gazprom nu a oferit detalii despre propunerile transmise Comisiei Europene, precizând însă că măsurile "probabil vor contribui la înregistrarea de progrese în acest caz".
În octombrie 2016, Gazprom semnala că lucra, alături de Comisia Europeană, la găsirea unei soluţii "acceptabilă pentru ambele părţi".