Rusia şi-a pus în practică ameninţarea şi a introdus astăzi un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, după expirarea unui ultimatum, o măsură care va conduce la întreruperea furnizării către Kiev. După ce ultimatumul impus Kievului în vederea plăţii unei datorii în valoare totală de 4,5 miliarde de dolari a expirat la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), "Gazprom, în virtutea contractului în vigoare, a trecut Naftogaz la un sistem de preplată pentru livrări de gaze", a anunţat grupul rus într-un comunicat. "Nicio plată aferentă lunii iunie nu a fost efectuată. Începând din această zi (luni), societatea ucraineană mai primeşte doar volumele pe care le va fi plătit", a adăugat grupul, fără să precizeze care sunt consecinţele imediate. Decizia Gazprom riscă să conducă la perturbări ale livrărilor de gaze naturale ruseşti către Europa, dintre care aproape jumătate tranzitează teritoriul ucrainean, ca în precedentele conflicte gazifere, în 2006 şi 2009. Kievul a refuzat să accepte creşterea preţului decisă de către Moscova după instalarea la putere a liderilor prooccidentali, la sfârşitul lui februarie, o consecinţă a demiterii fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici. Mia de metri cubi de gaze naturale a fost scumpită atunci de la 268 la 485 de dolari, un preţ fără echivalent în Europa. Ca "ultimă ofertă", Moscova a propus preţul de 385 de dolari. O nouă şedinţă de negocieri care a avut loc duminică seara la Kiev s-a încheiat cu un eşec. Această decizie urmează să aibă pentru moment repercusiuni limitate asupra Ucrainei, care a acumulat, în ultimele săptămâni, rezerve în stocuri subterane. În plus, consumul este redus în această perioadă, în care nu se recurge la sisteme de încălzire.