Conflictele pornite de Rusia în ultimii ani, în Cecenia, Abhazia în Georgia sau în estul Ucrainei, au mereu legătură cu intenția de a-și păstra sau securiza poziția de cel mai mare furnizor de gaze naturale din lume. Gigantul rus Gazprom a reînnoit oferta de a reduce cu 100 de dolari preţul gazelor livrate către Ucraina, la 385 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze, a declarat vineri ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, citat de site-ul Russia Today. Oferta ar putea fi anexată contractului existent între Gazprom şi compania de stat ucraineană Naftogaz, a afirmat Aleksandr Novak la finalul unei întrevederi cu comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger. Discuţiile dintre autorităţile de la Moscova şi UE pe marginea disputei dintre Gazprom şi Naftogaz au avansat, dar încă nu s-a ajuns la un acord formal, a confirmat Guenther Oettinger, la rândul său. Acesta a adăugat că o întâlnire între cele trei părţi va fi stabilită săptămâna viitoare. Timpul se scurge însă în favoarea Rusiei, pentru că iarna dă cea mai mare putere celui care are... gaz.
Propunerea Gazprom de a reduce preţul gazelor livrate Ucrainei nu este nouă. A mai fost înaintată la discuţiile anterioare, din iunie, dintre Rusia, Ucraina şi UE, dar autorităţile din Kiev au refuzat oferta, susţinând că este o vorba de „o capcană”. Rusia a oprit, în luna iunie, livrările de gaze destinate Ucrainei, din cauza disputei legate de preţ, dar a continuat să furnizeze gaze clienţilor europeni. Potrivit Gazprom, Ucraina trebuie să plătească o datorie de 1,45 miliarde de dolari pentru ca Rusia să reia exportul de gaze către fostul stat sovietic. Datoria totală a companiei Naftogaz către Gazprom se ridică la 5,3 miliarde de dolari. La rândul său, Naftogaz reclamă facturarea nejustificată a sumei de șase miliarde de dolari de către Gazprom. Ambele companii au depus plângeri la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. Pe de altă parte, ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a subliniat ieri că există „riscuri puternice” ca Ucraina să sustragă din gazele ruseşti destinate Europei la iarnă. „Situaţia este foarte critică odată cu apropierea sezonului rece”, a declarat ministrul rus, într-o conferinţă de presă alături de comisarul european pentru Energie.