Gazprom respectă legislaţia auropeană antitrust

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gazprom respectă legislaţia auropeană antitrust

Externe 29 Septembrie 2011 / 00:00 354 accesări

Monopolul rus Gazprom a dat asigurări, ieri, că respectă legislaţia europeană antitrust, la o zi după percheziţiile efectuate de CE la filialele sale din mai multe state europene. ”Gazprom, pionier al liberalizării pieţelor europene, a fost şi va rămâne adeptul concurenţei pe piaţa gazului. Compania a acordat întotdeauna atenţie normelor dreptului internaţional şi legislaţiei ţărilor în care îşi desfăşoară activitatea”, se arată într-un comunicat al gigantului rus. Totodată, compania îşi exprimă deschiderea la dialog cu autorităţile statelor UE, cu reprezentanţii CE şi arată că, nefiind informată de existenţa unor pretenţii, nu a putut să-şi ofere cooperarea. Totodată, monopolul rus îşi exprimă speranţa că, pe parcursul verificărilor CE, vor fi respectate toate drepturile şi interesele sale legitime.

CE a întreprins, marţi, inspecţii surpriză la sediile companiilor din sectorul gazelor naturale din Europa, în cadrul unei anchete ce vizează în primul rând gigantul rus Gazprom. Monopolul rus este în colimatorul CE ca urmare a unor suspiciuni referitoare la un acord de împărţire a pieţelor şi a restricţiilor teritoriale, practici contrare regulilor comunitare privind concurenţa. Companiile E.ON şi RWE din Germania, OMV din Austria, PGNiG (Polonia), SPP (Slovacia) dar şi unele companii energetice bulgare - toate făcând afaceri cu Gazprom - se numără printre firmele care fac obiectul unor investigaţii ale CE pentru posibilă încălcare a legilor antitrust.

Taguri articol


12