După doi ani de lucrări de reabilitare şi investiţii de peste un milion de euro, geamia „Esmahan Sultan” revine în circuitul turistic şi religios al Mangaliei. Considerată una dintre cele mai vechi geamii din România, cu o istorie de aproape 500 de ani, „Esmahan Sultan” a afost construită de Esma Han, fiica sultanului Selim al II-lea. Lăcaşul de cult este realizat în stil maur, avînd o notă aparte faţă de construcţiile de cult turceşti din Dobrogea. Intrarea în geamie este precedată de o verandă acoperită, construcţia este realizată din piatră cioplită pe loc de meşterii pietrari turci, iar pereţii au o grosime de 85 de cm. Geamia şi cimitirul acesteia sînt înregistrate pe lista Monumentelor Istorice din România, fiind reabilitate cu sprijinul Muftiatului Cultului Musulman din România şi omului de afaceri turc Capa Tunc, care a contribuit la proiectarea şi desfăşurarea lucrărilor de consolidare. Potrivit şefului Cultului Musulman din ţara nopastră, Muftiul Iusuf Muurat, o etapă importantă în reabilitarea ansamblului a fost cea a minaretului, care a fost descompus piatră cu piatră din cauza stării de degradare. De altfel, intenţia constructorilor a fost aceea de a aduce lăcaşul de cult la un nivel arhitectural cît mai apropiat de imaginea sa din secolul al XVI-lea. La ceremonia de inaugurare a geamiei vor participa, astăzi, atît Iusuf Muurat şi finanţatorul proiectului, Capa Tunc, cît şi ministrul Amenajării Teritoriului şi Construcţiilor din Turcia, Faruk Nafiz Ozak, consulul general al Turciei la Constanţa, Haluk Agca şi personalităţi ale administraţiei publice locale.