Geamie la Castelu, la propunerea deputatului Amet Aledin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geamie la Castelu, la propunerea deputatului Amet Aledin

Administrație 19 Februarie 2009 / 00:00 1101 accesări

Plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat amendamentul prin care deputatul constănţean UDTTMR, Amet Aledin, a propus alocarea sumei de 50.000 lei din bugetul de stat pentru începerea construirii unei geamii în localitatea Castelu. Deputatul constănţean a precizat că aceasta reprezintă o primă etapă, finanţarea ulterioară urmînd să fie asigurată de Ministerul Culturii şi Cultelor. Amet Aledin a susţinut marţi, în Plenul Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică prin care a solicitat atenţie sporită, la nivelul Guvernului, pentru obiectivele religioase islamice care necesită, în unele cazuri, reconsolidări. “Respectivele clădiri sînt parte a patrimoniului naţional al României. În declaraţia politică am făcut referire şi la posibilitatea finanţării construirii unor noi geamii. Este al doilea amendament acceptat în Parlament, primul fiind cel susţinut anul trecut, a cărui valoare a fost de 50.000 lei, bani care au folosit la ridicarea minaretului la geamia din localitatea Tuzla“, a declarat Amet Aledin. El a înaintat ieri Biroului Permanent al Camerei o propunere legislativă de modificare a Legii bibliotecilor nr. 334/2002, prin care “mi-am propus să actualizez normarea personalului de specialitate din bibliotecile şcolare, în sensul în care un bibliotecar să fie raportat la un număr mai mic de elevi. În acest fel, dacă propunerea va fi adoptată, va creşte numărul bibliotecarilor din unităţile de învăţămînt“. Aceasta este a treia propunere legislativă a deputatului UDTTMR de amendare a Legii nr. 334/2002, celelalte două referindu-se la bibliotecile judeţene şi la cele municipale.



12