Geamie la Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geamie la Năvodari

Administrație 07 Octombrie 2006 / 00:00 998 accesări

În sfîrşit, astăzi se dă în folosinţă geamia din Năvodari. Lăcaşul de cult ar fi trebuit să fie inaugurat odată cu sărbătorirea zilelor oraşului, în urmă cu două luni, dar deschiderea a fost amînată din cauza nefinalizării la timp a construcţiei. Primarul oraşului Năvodari, Tudorel Calapod, a declarat că ridicarea lăcaşului sfînt a fost făcută în parteneriat cu comunitatea turco – musulmană, care a suportat costurile construcţiei, în timp ce Consiliul Local (CL) a contribuit cu terenul şi cu asigurarea utilităţilor. El a pus întîrzierea finalizării construcţiei pe seama lipsei de interes a reprezentanţilor comunităţii turco-musulmane: “Nu au fost atît de responsabili pe cît ar fi trebuit pentru a obţine autorizaţia de construcţie“. Potrivit primarului, CL a sprijinit acest proiect proporţional cu numărul reprezentanţilor acestei etnii care trăiesc în Năvodari, astfel că anul trecut a fost acordată în acest sens suma de 60 de milioane de lei, iar anul acesta, 35 de milioane de lei. Pe de altă parte, deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Amet Aledin, a declarat că întîrzierea a fost cauzată de lipsa racordării clădirii la sistemele de energie electrică şi apă potabilă, lucrări care cădeau în grija Primăriei. “Meritul deplin pentru această realizare aparţine Muftiatului, al cărui reprezentant s-a preocupat intens de ridicarea unei geamii la Năvodari. Aici nu exista nici un lăcaş de cult pentru musulmani, motiv pentru care era foarte necesar. Ne bucurăm că asistăm, în sfîrşit, la darea în folosinţă a acestui lăcaş de cult“, a mai spus Aledin. La inaugurarea geamiei vor fi prezenţi reprezentanţi ai comunităţii musulmane din Năvodari, preşedintele UDTTMR, Saladin Ageacai, precum şi alţi membri ai Uniunii. Aledin a mai spus că peste aprox. o lună se va da în folosinţă, la Ovidiu, încă o geamie, a cărei construcţie se datorează în mare parte administraţiei locale.



12