Polițiștii și pirotehnicienii constănțeni au intrat în alertă miercuri după-amiază, după ce un trecător a sunat la 112 și a anunțat că o valiză suspectă se află pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în apropierea școlii Spectrum. Imediat după primirea informației, autoritățile s-au mobilizat. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, au creat un perimetru de siguranță, în timp ce pirotehnicienii au pornit procedurile folosite în astfel de situații, pentru a stabili dacă în geanta respectivă se află vreun dispozitiv exploziv. Din fericire, aceștia au constatat că este vorba despre o valiză veche, abandonată sau aruncată de proprietar în zonă.
Amintim că, în luna martie a acestui an, o alertă similară a dus la închiderea Gării Constanța preț de aproape o oră. Totul după ce în compartimentul unui tren care staționa a fost descoperit un bagaj suspect. A urmat o desfășurare impresionantă de forțe. La fața locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje de poliție, de jandarmerie și de pompieri, pentru a securiza perimetrul. Într-un final, s-a stabilit că un călător neatent își uitase geamantanul în tren.