Generalii Stănculescu şi Chiţac, condamnaţi definitiv în dosarul Revoluţiei de la Timişoara

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Generalii Stănculescu şi Chiţac, condamnaţi definitiv în dosarul Revoluţiei de la Timişoara

Eveniment 16 Octombrie 2008 / 00:00 719 accesări

Generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu rămîn cu condamnările de cîte 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) respingînd, ieri, recursurile acestora. Decizia este definitivă şi irevocabilă. Instanţa a respins şi recursul Ministerului Apărării şi al celorlalte părţi responsabile civilmente şi părţi civile. În 4 aprilie 2007, un complet de trei judecători al instanţei supreme a hotărît condamnarea celor doi generali în rezervă şi degradarea militară a lor, fiind găsiţi vinovaţi de acuzaţiile de omor deosebit de grav. Cei doi au făcut recurs împotriva hotărîrii. Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat pe Stănculescu la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi la cinci ani de interzicere a unor drepturi. Totodată, el a mai primit şapte ani şi şase luni de detenţie pentru tentativă la omor deosebit de grav, pedeapsa fiind asociată cu patru ani de interzicere a unor drepturi. Prin contopire, Stănculescu va executa pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga şi pedeapsa degradării militare. Tot la 15 ani de detenţie şi cinci ani de interzicere a unor drepturi a fost condamnat şi generalul Mihai Chiţac, pentru săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. La această pedeapsă s-a adăugat şi cea privind degradarea militară. Ieri, după pronunţarea sentinţei, gen. Chiţac a fost ridicat de poliţişti de la domiciliu său şi condus la sediul Poliţiei capitalei pentru a i se întocmi actele de încarcerare. El nu a opus rezistenţă. În schimb, înainte de a fi ridicat de poliţişti, gen. Stănculescu a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia a afirmat că, după 10 ani de procese, nicio instanţă nu va putea judeca obiectiv o revoluţie. Stănculescu a spus că îşi explică condamnarea sa pentru că “este mai comod pentru cei care au accedat la putere să nu dorească aflarea adevărului, mulţi au legătură cu cei de aici şi din afara ţării”. Stănculescu s-a plîns că magistraţii nu l-au tratat ca pe un general al Armatei Române, trimiţîndu-l lîngă puşcăriaşi în loc să-l condamne la moarte. El a declarat că nu-i este frică de ce-l aşteaptă, aşa cum nu i-a fost frică niciodată. Întrebat de jurnalişti de ce crede că a fost găsit vinovat, generalul a răspuns: “Pentru că Milea a fost mortul care nu mai există şi Guşă a fost mortul care nu mai există. Întrebaţi-i pe cei din complete”. Referitor la presupusul aport al generalului la revoluţie, acesta a spus că el a schimbat regimul prin forţă militară, l-a “aruncat în aer pe Ceauşescu”, a condus operaţiunea de la Tîrgovişte care a dus la împuşcarea soţilor Ceauşescu şi a “curăţat” vechiul regim. Stănculescu a afirmat că cei care au vrut arestarea sa nu au dorit să se afle unele adevăruri despre revoluţie, despre care nu va vorbi nici el: “O să se afle cînd o să dispar eu ca fiinţă. Eu ştiu ce-am făcut, ei ştiu din auzite”. El a vorbit apoi despre existenţa, undeva “în străinătate”, a unor casete, “nouă-zece” la număr, care ar conţine cîte 90 de minute de înregistrări audio în care generalul vorbeşte despre evenimentele din decembrie 1989. La finalul conferinţei, Stănculescu a fost ridicat de poliţiştii de la Serviciul Urmăriri de la Poliţia capitalei. Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliţiei capitalei, Christian Ciocan, generalul Stănculescu a fost dus la sediul Poliţiei, iar după efectuarea formalităţilor necesare în astfel de cazuri, el va fi transportat, împreună cu Mihai Chiţac, la Penitenciarul Jilava, un penitenciar spital, ambii condamnaţi avînd probleme de sănătate.



12