Considerat unul dintre cei mai buni selecţioneri din istoria fotbalului românesc, Anghel Iordănescu s-a întors ieri, în mod oficial, la cârma naţionalei după o pauză de zece ani, fiind la al treilea mandat, după cele din perioadele 1993-1998 şi 2002-2004. Generalul nu a venit singur, fiind secondat de trei antrenori care au fost principali, Viorel Moldovan, actualul selecţioner al reprezentativei de tineret a României, Daniel Isăilă, ultima oară la Astra Giurgiu, și Ionuţ Badea, ultima oară la Oţelul Galaţi. Noul staff tehnic al tricolorilor a fost prezentat oficial ieri după-amiază, după ce Comitetul Executiv al FRF a validat propunerea preşedintelui forului, Răzvan Burleanu, în cursul dimineţii. În schimb, conducerea FRF nu a votat aprobarea rezilierii contractului cu fostul selecţioner, Victor Piţurcă, deoarece aceasta a fost asumată de Burleanu. „Am lucrat cu două variante ideale, Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu. Ambii se integrau în profilul antrenorului căutat de FRF. Inclusiv domnul Iordănescu a susţinut varianta Mircea Lucescu. Ni l-am dorit foarte mult şi el a vrut să revină în fotbalul românesc. Nu s-a întâmplat, dar acum Federaţia îi acordă toată susţinerea acestei variante ideale pe care o prezentăm azi. M-am consultat şi cu jucătorii echipei naţionale, voi continua să fac asta. Staff-ul are toată susţinerea fotbaliştilor”, şi-a motivat alegerea Burleanu.
OBIECTIV, CALIFICAREA ÎN FRANŢA
Noul mandat al lui Iordănescu va fi până la finalul actualei campanii de calificare la Campionatul European din 2016, cu obiectivul de a califica naţionala la turneul final din Franţa. „Îi mulţumesc lui Victor Piţurcă pentru rezultatele de pînă acum. Nu am avut niciodată intenţia să preiau naţionala, iar la prima cerere a lui Burleanu am refuzat, pentru că am simţit că nu aveam susţinerea suporterilor. La al doilea apel al domnului preşedinte am înţeles că e o situaţie dificilă şi am acceptat. Cei din staff-ul meu sunt antrenori buni, alături de care putem face performanţă. Putem să ducem campania la bun sfârşit, acolo unde dorim cu toţii. Şi eu, şi colegii mei dorim să fim prezenţi în Franţa şi după aceea vom discuta despre performanţele de la EURO 2016. Am mai preluat naţionala într-un moment greu, în 1993, şi am avut rezultate şi atunci”, a spus Iordănescu. Noul selecţioner îşi va începe cel de-al treilea mandat pe banca naţionalei la meciul cu Irlanda de Nord, programat la 14 noiembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, în preliminariile EURO 2016. „Meciul cu Irlanda de Nord este de o importanţă capitală. Am încercat să menţin o unitate în ce a creat Victor Piţurcă. În fotbal este o tendinţă de a juca ofensiv, iar sistemul tactic la meciul cu Irlanda de Nord va fi 4-2-3-1, pentru că nu vreau să stric echipa”, a explicat Iordănescu.
S-AU APROBAT PRIMELE
Tot ieri, Comitetul Executiv al FRF a aprobat contractul cu jucătorii echipei naţionale privind primele de calificare la turneul final al Campionatului European din 2016. Astfel, Burleanu şi jucătorii au convenit ca din cei opt milioane euro pe care federaţia i-ar încasa de la UEFA, în cazul în care naţionala României s-ar califica la turneul final, fotbaliştii să primească trei milioane de euro. Această sumă va fi împărţită între jucătorii convocaţi la echipa naţională la meciurile din preliminarii, în funcţie de numărul de minute jucate. De asemenea, FRF a decis să le acorde jucătorilor şi prime pentru fiecare victorie din preliminarii, fiecare titular încasând suma de 3.000 de euro.