„Genul: Feminin”, în viziunea Leliei Rus Pîrvan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Genul: Feminin”, în viziunea Leliei Rus Pîrvan

Cultură 15 Martie 2010 / 00:00 1122 accesări

La Muzeul de Artă va avea loc, miercuri, de la ora 18.00, vernisajul expoziţiei de scupltură, desen şi fotografie „Genul: Feminin”, realizată de Lelia Rus Pîrvan. Vernisajul va fi susţinut de criticul de artă Doina Păuleanu.

Expoziţia tinerei sculptoriţe, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa, se află, după cum reflectă şi titlul, sub semnul feminităţii, fiind inspirată de experienţa personală a maternităţii. „Dar şi femeia care a născut, cu corpul încă nerefăcut după cele nouă luni de sarcină, are o poveste la fel de tulburătoare, iar jocul volumelor mamă-copil este speculat din zorii civilizaţiei, de la primele statuete ale fertilităţii, la pruncul divin Horus în braţele mamei sale Isis şi reprezentările creştine ale Madonei cu pruncul Iisus”, subliniază Lelia Rus Pîrvan. Aceasta pleacă de la afirmaţia pictoriţei Alice Neel, care afirma: „M-am gândit că întreaga pictură a nudurilor de femei fără gravide este... trivială”.

Expoziţia reuneşte desene care surprind ipostaze ale maternităţii, fotografii alb-negru - „o replică personală, dintr-o prismă modernă, la minunatele torsuri ale Antichităţii greceşti, ale căror veşminte lasă să se întrevadă corpul feminin” - şi impresionante sculpturi din ceramică, un loc central ocupându-l „Femeie-Poartă”. Artista justifică predilecţia pentru „pătrat”, figura geometrică ocupând un loc important în lucrările sale: „forma pătrată folosită în marea majoritate a lucrărilor mele reprezentând feminitatea este datorată simbolisticii sale: pătratul reprezintă pământul, iar pământul este femeia”.

La finalul vernisajului, invitaţilor li s-a pregătit un moment de dans contemporan, realizat special pentru această expoziţie, în coregrafia Stelei Cocârlea şi interpretarea Luanei Luban, menit să reflecte ideea de maternitate, sensibilitate şi feminitate.

Fascinată de generoasa temă a „genului feminin”, Lelia Rus Pîrvan o explorează „ştiinţific” în tema sa de doctorat - „Forma feminină între premise teoretice şi rezolvări personale”, coordonator fiind prof. univ. dr. Mihai Mănescu.

Taguri articol


12