Geoană: "Băsescu se visează un nou Putin, fiind un pericol pentru democraţie"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană: "Băsescu se visează un nou Putin, fiind un pericol pentru democraţie"

Politică 25 Noiembrie 2006 / 00:00 600 accesări

Preşedintele PSD, Mircea Geaonă, l-a criticat dur, pe Traian Băsescu, în conferinţa extraordinară a organizaţiei PSD Dîmboviţa, apreciind că acesta este tipul de lider de care ţara noastră nu are nevoie, fiind "un pericol pentru democraţia românească". Potrivit liderului social-democrat, şeful statului nu are nimic de-a face cu democraţia şi este un "antimodel" în România: "Traian Băsescu este un pericol pentru democraţia românească, pentru că omul acesta nu visează să fie altceva decît un nou Putin sau cineva din Belarus. El nu înţelege că democraţia înseamnă şi o poziţie puternică, el nu înţelege că democraţia înseamnă şi control între puterile statului, el nu înţelege că, de fapt, este tipul de lider de care România nu are nevoie". Totodată, Geoană a criticat actuala putere, afirmînd că ţara noastră va intra în UE ca cea mai săracă ţară. Geoană a criticat şi platforma lansată de Theodor Stolojan, apreciind că aceasta ar aparţine, de fapt, lui Băsescu, şi nu fostului consilier prezidenţial.

Taguri articol


12