Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi seară, la un post de televiziune, că, ţinînd seama de cei interesaţi să candideze din partea PSD, Mircea Geoană ar fi cel mai potrivit candidat al partidului pentru prezidenţiale. “Eu am spus la un moment dat că aş vrea să candidez la alegerile prezidenţiale. Dar am spus, în acelaşi timp, că sînt rezervat şi că nu am niciun fel de intenţie să candidez în condiţiile în care PSD este la guvernare cu PD-L. Ceea ce se întîmplă în această perioadă îmi arată foarte clar că, practic, o astfel de soluţie, pentru mine cel puţin, nu ar corespunde în niciun fel a ceea ce consider eu că ar trebui să fie un mesaj pentru o alternativă prezidenţială”, a spus Năstase. El a mai arătat că Geoană este şi preşedinte de partid, ca şi alţi posibili candidaţi. Întrebat dacă îl va sprijini fără rezerve pe Geoană într-o eventuală candidatură, Năstase a răspuns: “Da. Fără îndoială”. În opinia deputatului social-democrat, în cazul în care Geoană vrea să aibă şanse cu adevărat şi să cîştige alegerile, va trebui să dea mesaje clare, neechivoce, să nu lase senzaţia că există nici cel mai mic risc de “blat” cu Traian Băsescu. De asemenea, Năstase este de părere că Geoană trebuie să intre “direct într-o campanie de tip prezidenţial, care să arate că este o alternativă posibilă, decentă, pentru ceea ce trebuie să fie preşedintele României”. Întrebat dacă Geoană ar avea forţa să-l învingă în alegeri pe şeful statului, Năstase a spus că liderul PSD va avea un sprijin “solid” din partea colegilor de partid: “Şi, sînt convins, şi din partea celor care, tot mai mulţi, văd că Traian Băsescu a reprezentat o paranteză de istorie pentru România şi a dus România într-o stare de piesă cu marionete în care toată lumea este nemulţumită”. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, săptămîna trecută, că, în opinia sa, va exista al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va disputa între un candidat al PD-L şi unul al PSD. Întrebat de jurnalişti dacă va candida pentru funcţia de preşedinte, el a răspuns că a constatat că există o “nerăbdare” în partidul pe care îl conduce, legată de acest subiect, adăugînd că, dacă PSD va considera că trebuie să candideze, o va face “cu extrem de multă energie”.