Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat ieri că evoluţiile politice internaţionale au nevoie de o reacţie rapidă din partea Guvernului României. Liderul PSD a făcut apel către toţi preşedinţii partidelor parlamentare să poarte o discuţie pe marginea legilor privind siguranţa naţională, astfel încît acestea să fie adoptate rapid de către Parlament. "Atît experimentul nuclear din Coreea de Nord, cît şi escaladarea tensiunilor dintre Georgia şi Federaţia Rusă demonstrează necesitatea urgentării procesului de adoptare a legilor privind siguranţa naţională", a spus Geoană. El a adăugat că poziţia PSD faţă de legile siguranţei nu s-a schimbat: "Nu sîntem de acord nici cu versiunea Cotrocenilor şi nici cu propunerile făcute de tot felul de pseudo-experţi care vin de la Guvern”. Geoană a mai solicitat celorlalte formaţiuni parlamentare realizarea unei consultări pe tema pachetului de legi privind siguranţa naţională, precizînd că PSD doreşte ca aceste legi să prevadă expres faptul că un reprezentant al opoziţiei va fi director al Serviciului Român de Informaţii.