Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că, în această săptămână, se va identifica formula legală prin care Guvernul demis să trimită proiectul de buget pe 2010 Parlamentului, el precizând că PSD sprijină aprobarea bugetului înainte de reuniunea boardului FMI, din 15 decembrie. ”Vom găsi o formulă - cu specialiştii şi cu experţii noştri, inclusiv din punct de vedere legal, juridic - care să permită ca acest buget să fie aprobat”, a declarat Geoană. “Vom avea toată libertatea să modificăm ceea ce poate fi modificat după ce vom instala un nou Guvern, până de Crăciun. Noul Guvern, discutat şi cu FMI şi cu Banca Mondială şi cu Comisia Europeană, va avea libertatea să-şi transpună în interiorul bugetului pe 2010 propria viziune de guvernare, cu acelaşi punct fix: 5,9 deficit pe 2010”, a adăugat Geoană. Adoptarea proiectului de buget pentru 2010 este una dintre condiţiile incluse în acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru eliberarea, în luna decembrie, a unei tranşe din împrumut. În ceea ce priveşte partea economică a României, Geoană consideră că în România trebuie făcut un singur holding energetic naţional, care să fie capitalizat şi care să înceapă să joace pe piaţa regională de energie. “Vrem în continuare să fim jucători minori, în pofida unui potenţial serios? N-avem decât s-o facem în continuare. Eu nu mai sunt dispus să accept acest lucru. Vreau să fiu jucător. Printre puţinele resurse pe care le am, ca ţară, în acest moment, în mâna statului, aici se află un număr de active importante”, a precizat Geoană. Preşedintele PSD a continuat ideea afirmînd că va propune cooptarea în CSAT a miniştrilor Energiei şi Agriculturii, el susţinând modificarea Legii CSAT în sensul introducerii unor prevederi privind securitatea energetică şi alimentară. Geoană a apreciat, totodată, că se impune, în acest moment, din punct de vedere al structurii guvernamentale, constituirea unui Minister al Energiei şi Resurselor, care să se ocupe de problematica energetică şi de punerea împreună a resurselor pe care România încă le are şi pe care trebuie să le fructifice cu mai multă inteligenţă şi eficacitate.