Geoană: "Dacă Ponta decide să candideze îl sprijinim toţi"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană: "Dacă Ponta decide să candideze îl sprijinim toţi"

Politică 01 Ianuarie 2006 / 00:00 2712 accesări

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, într-o emisiune televizată, că în cazul în care Victor Ponta decide să candideze la Preşedinţie va fi sprijinit de toţi social-democraţii, în caz contrar PSD urmând să se îndrepte spre următorul candidat. Întrebat dacă Victor premierul va candida la prezidenţiale, Geoană a răspuns că este decizia acestuia şi va fi anunţată la nivelul partidului după alegerile europarlamentare din 25 mai: "Eu sunt absolut convins de faptul că PSD trebuie să aibă candidat la preziedenţiale. (...) Nu este o formulă care să servească interesul PSD sau să servească democraţia românească ca principalul partid al României, care azi reprezintă 40% din intenţiile de vot ale ţării, să nu aibă propriul candidat. Ar fi o desistare a PSD de la poziţia de prim partid al României şi ar fi şi o desistare, într-un fel, a jocului democratic, nereprezentând un segment atât de important în competiţia electorală. (...) Ar fi nenatural, nefiresc ca PSD să nu aibă candidat". El a menţionat că în acest moment în PSD sunt două nume - Victor Ponta şi Mircea Geoană - cu atributele şi susţinerea necesare pentru o candidatură la Preşedinţie.



12