Geoană despre întâlnirea de la Oprea: Surpriza mea a fost masivă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană despre întâlnirea de la Oprea: Surpriza mea a fost masivă

23 Mai 2017 / 20:19 407 accesări

Fostul candidat PSD la alegerile din 2009, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la Comisia de anchetă a scrutinului respectiv, că a avut o „surpriză majoră” când a aflat de întânirea din casa lui Gabriel Oprea, el arătând că preferinţa participanţilor privind mandatul prezidenţial e evidentă.

„Surpriza mea a fost masivă aflând în spaţiul public de o astfel de întâlnire în noaptea alegerilor - oameni atât de influenţi în statul român aleg să se întâlnească şi să fie împreună. Evident, nu cred că este vreun dubiu cu privire la preferinţa lor cu privire la soarta celui de-al doilea mandat”, a spus Geoană.

El a arătat că întâlnirea acestui grup important de lideri ai statului român reprezintă un element „de tip conjuraţie”.

„Care este motivaţia, care a fost finalitatea, ce au făcut oamenii aceia, au făcut ceva legal sau ilegal, nu este în căderea mea să fac o astfel de afirmaţie şi cred că ar fi nefiresc şi deplasat să fac procese de intenţie unor oameni înainte să existe elemente substanţiale”, a menţionat Geoană.

Solicitat să comenteze afirmaţia lui Dan Andronic, potrivit căruia i-ar fi spus Laurei Codruţa Kovesi că o va schimba din funcţia de procuror general dacă va câştiga alegerile, Geoană a negat că ar fi discutat cu aceasta.

„Nu am vorbit niciodată cu Laura Codruţa Kovesi la telefon, nici atunci, nici după, nici înainte. Nu este intenţia mea de a intra într-un alt tip de dispută”, a spus Geoană.

Taguri articol


12