Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului, că măsurile anticriză ale Guvernului nu au dat pînă acum rezultate, fiind necesară o schimbare a strategiei economice pentru evitarea unui derapaj economic dramatic. Geoană a spus că se impune schimbarea strategiei economice a Executivului: “Avem în acest moment o contracţie economică atît de severă încît te conduce la concluzia că, dacă vom continua să aplicăm aceleaşi politici economice, riscul ca această contracţie să devină şi mai severă se amplifică. (...) Pachetul anticriză aplicat pînă acum de Guvern nu a dat rezultate în economia reală şi riscul de a continua cu acelaşi tip de politică economică ne poate duce, în luna septembrie sau octombrie, cînd vom discuta din nou cu FMI şi cu CE despre următoarea tranşă de împrumut, la o situaţie cu adevărat dramatică”. El a amintit că a propus liderilor PD-L, în şedinţa coaliţiei de ieri dimineaţă, ca, pînă la 1 septembrie, să fie finalizată analiza Guvernului privind propunerile anticriză ale social-democraţilor. Geoană a spus că negocierile cu FMI au dus la “atenuarea” a două aspecte care figurau, iniţial, în scrisoarea de intenţie a Fondului. El s-a referit la menţinerea creşterii pensiilor, în luna octombrie, măsură care iniţial, în scrisoarea FMI, era amînată, şi la anularea, începînd cu 1 ianuarie, a actualului impozit minim, care urmează să fie înlocuit cu un impozit forfetar aplicat exclusiv restaurantelor. Liderul social-democrat s-a arătat nemulţumit, pe de altă parte, de rezultatele diminuării, de către BNR, a depozitelor minime impuse băncilor comerciale: “Zona care nu a produs efecte este zona transferului de resurse de la BNR către sectorul bancar din România şi asigurarea reluării creditării economiei reale. (...) În pofida unor măsuri relativ energice ale BNR (...) din păcate sectorul bancar nu beneficiază de lichiditatea pe care BNR a eliberat-o. (...) Aş considera-o cea mai importantă neîmplinire a acestei evaluări de etapă. Această primă tranşă (de împrumut - n.r.) nu şi-a atins obiectivul”. Liderul PSD a opinat că, în aceste condiţii, se impune o nouă discuţie între Guvern, BNR şi reprezentanţii băncilor comerciale.