Geoană readuce în discuţie problema scumpirilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană readuce în discuţie problema scumpirilor

Politică 16 Iulie 2008 / 00:00 437 accesări

Liderul PSD Mircea Geoană i-a scris, ieri, preşedintelui Traian Băsescu, pentru a-i atrage atenţia că a “uitat cu totul problema scumpirilor”, subliniind că au trecut două săptămîni de la consultările de la Cotroceni şi pînă în acest moment nu a văzut niciun rezultat al acelor discuţii. Geoană reclamă, în scrisoarea deschisă, absenţa unui rezultat al acelei întîlnirii cu partidele politice la care “PSD a propus soluţii pentru contracararea efectelor creşterii preţurilor la alimente şi la combustibili”. În opinia liderului social-democrat, Băsescu a creat atunci impresia că împărtăşeşte opinia potrivit căreia “creşterea preţurilor la energie, la gaze şi la alimente afectează profund o serie de categorii sociale din România şi impune aplicarea unor măsuri de urgenţă în favoarea oamenilor cu venituri scăzute” şi şi-a asumat angajamentul de a avea o întrevedere separată pe această temă cu membrii Guvernului. Cu toate astea, Mircea Geoană apreciază că, “din păcate”, preşedintele a folosit întîlnirea cu partidele politice “ca pretext pentru a apărea din nou la televizor”. Potrivit liderului PSD, din cauza “scandalului” dintre Băsescu şi Tăriceanu, “România a devenit o ţară neguvernată, în care nu se găsesc soluţii la problemele reale ale românilor: creşterea preţului la alimente, gaze, electricitate”. În aceste condiţii, Geoană subliniază că sloganul şefului statului din 2004 - “Să trăiţi bine!” - este o minciună. Geoană îi atrage atenţia lui Băsescu că “PSD şi-a făcut datoria şi a propus soluţii clare pentru contracararea efectelor creşterii preţurilor la alimente şi combustibili. Dvs însă aţi întîrziat să vă achitaţi de promisiuni. Nu aţi convocat întîlnirea cu membrii Guvernului şi nu aţi întreprins nicio acţiune pentru a implementa soluţiile propuse la Cotroceni”. Geoană încheie cerîndu-i lui Băsescu să informeze opinia publică cu privire la “paşii concreţi” pe care îi are în vedere pentru a-şi onora angajamentele asumate public.

Liderul PSD i-a scris, ieri, şi premierului Călin Popescu Tăriceanu, transmiţîndu-i că Guvernul pe care îl conduce nu este capabil să limiteze efectele scumpirilor şi cerîndu-i să accepte majorarea salariului minim la 600 de lei: “În timp ce un milion de români îşi iau credit cu buletinul pentru a-şi plăti întreţinerea, dvs vorbiţi despre creştere economică”. Geoană îi aminteşte premierului că i-a atras atenţia încă din noiembrie 2007 “asupra efectelor sociale grave pe care le au scumpirile de la începutul lunii iulie”, subliniind că i-a propus acestuia şi “soluţii concrete pentru a atenua şocul scumpirilor”: “În afara unei insuficiente şi total superficiale măsuri pentru compensarea scumpirii gazelor, nu am aflat încă nimic despre ce aveţi de gînd să faceţi pentru ca românii să nu aibă de suferit de pe urma scumpirilor. Indiferenţă şi nepăsare - acestea sînt răspunsurile dvs la îngrijorările românilor”. El subliniază, de asemenea, că, deşi este “abia” luna iulie, Guvernul se pregăteşte de a doua rectificare bugetară, “ceea ce reprezintă o dovadă clară a incapacităţii Guvernului (...) de a gestiona banul public”. Geoană i-a scris de asemenea premierului că datoria sa este de a face astfel încît să reducă şocul scumpirilor de la începutul acestei luni. El i-a mai cerut lui Tăriceanu să accelereze “derularea programului naţional privind termoficarea şi să asigure fondurile necesare pentru achiziţionarea din timp a combustibililor pentru iarnă”. În scrisoare, Geoană mai atrage atenţia că în România există creştere economică bazată pe consum, nu pe productivitate, iar puterea de cumpărare a românilor scade, aceştia urmînd să trăiască tot mai prost odată cu creşterea preţurilor: “Creşterea nivelului de trai este o promisiune neonorată a guvernelor PNL-PD”.



12