Geoană: Siguranţa naţională nu trebuie lăsată pe mîna "luptei politice penibile dintre Palatele Victoria şi Cotroceni"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Geoană: Siguranţa naţională nu trebuie lăsată pe mîna "luptei politice penibile dintre Palatele Victoria şi Cotroceni"

Politică 23 August 2006 / 00:00 774 accesări

Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD s-a întrunit, ieri, după o lună de pauză, pe ordinea de zi figurînd propunerea PC de izolare a PD, problema colaborării cu Securitatea a membrilor de partid şi proiectele de legi privind siguranţa naţională, care vor fi promovate de social-democraţi. La finalul şedinţei, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, într-o conferinţă de presă, că BPN al formaţiunii a decis să îi excludă din partid pe cei care vor fi dovediţi de CNSAS că au fost colaboratori ai fostei Securităţi. El a ţinut să reamintească că, în cazul majorităţii demnitarilor, aceştia au semnat o declaraţie pe proprie răspundere, la preluarea mandatului, conform căreia nu au colaborat cu fosta Securitate, astfel că în cazul în care vor fi dovediţi că au fost colaboratori ai Securităţii nu doar că ar trebui să îşi piardă mandatul, dar sînt pasibili de a cădea sub incidenţa legii penale, pentru fals în declaraţii. Liderul PSD a afirmat că pentru formaţiunea social-democrată “este extrem de clar” că demersul privind deconspirarea fostei Securităţi “are în principal un caracter politic intern”: “Este o încercare a preşedintelui Traian Băsescu de a masca plecarea ruşinoasă din ţară a lui Omar Hayssam, este o continuare a luptei dintre palate, o războială politică internă, (…) un fenomen manipulat politic, în principal de Traian Băsescu şi de PNL-ul condus de Călin Popescu Tăriceanu”. Preşedintele PSD a mai declarat că social-democraţii îşi menţin propunerea de înfiinţare a unei comisii parlamentare care să ancheteze circumstanţele în care Omar Hayssam a părăsit ţara: "Nu vom permite să lăsăm circumstanţele fugii lui Omar Hayssam din ţară neelucidate”.

Ca exponent al regimului Băsescu, PD s-a autoizolat

Geoană a apreciat că formaţiunea sa nu se poate pronunţa pe marginea solicitării PC de izolare pe scena politică a PD pînă cînd PC nu îşi va clarifica propria situaţie şi a susţinut că PD, ca exponent al regimului Băsescu, deja s-a autoizolat. El consideră că şi conservatorii şi UDMR urmează să îşi clarifice situaţia rămînerii la guvernare şi girarea actelor PNL şi PD. Preşedintele PSD va trimite şi o scrisoare de protest tuturor liderilor de partide europene, pe care îi va informa cu privire la racolările aleşilor locali, o analiză a PSD arătînd că social-democraţii şi-au pierdut 14% dintre aleşii locali. Liderul PSD a mulţumit, totodată, tuturor aleşilor locali care "au avut bărbăţia de a rămîne social-democraţi". Geoană a adăugat că BPN al PSD a decis să îi trimită premierului britanic Tony Blair o scrisoare cu privire la dreptul natural al românilor de a avea acces la piaţa muncii din Marea Britanie. În scrisoarea respectivă, PSD va face un apel "colegial şi ideologic" către şeful laburiştilor britanici pentru ca, începînd cu 1 ianuarie 2007, românii să aibă, în Marea Britanie, aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii aparţinînd statelor care au aderat la UE în ultimul val.

PSD va propune propria variantă de legi privind siguranţa naţională

Mircea Geoană a mai declarat că formaţiunea social-democrată va depune la Parlament propria variantă de legi privind siguranţa naţională. El a precizat că principiile fundamentale de care vor ţine seama propunerile PSD vor fi nepermiterea ofiţerilor de informaţii să declanşeze anchete penale împotriva cetăţenilor şi impunerea unui control real al Parlamentului asupra serviciilor de informaţii. El a afirmat că propunerile partidului asupra acestor legi sînt motivate de faptul că este inadmisibil ca siguranţa naţională a României să fie lăsată pe mîna "luptei politice penibile dintre Palatele Victoria şi Cotroceni". În context, el a apreciat că cele două variante formulate pînă acum pentru aceste legi, de către Preşedinţie şi de către PNL, sînt încercări ale lui Băsescu, respectiv Tăriceanu, "de a pune mîna pe pîrghiile serviciilor de informaţii". Geoană a mai spus că PSD optează pentru o formulă echilibrată a legilor siguranţei naţionale, bazată pe interesele naţionale şi nu pe "interesele de moment" ale celor doi. Pachetul de legi cuprinde proiectul de lege privind informaţiile şi contrainformaţiile, proiectul de lege privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea SRI, proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea SIE. Proiectele elaborate la Cotroceni au fost contestate puternic de organizaţii ale societăţii civile şi de liberali, pe motiv că afectează drepturile omului. Ulterior, proiectele au fost transmise Guvernului pentru a le modifica şi adopta, iar apoi să le înainteze Parlamentului.



12