Cunoscutul artist GeoDaSilva lansează un nou single intitulat - spun mulţi bărbaţi - foarte inspirat:... „I like the girls who drink with me”! Piesa va „sparge” difuzoarele chiar de 1 Mai, la discoteca Ring din staţiunea Costineşti, acolo unde artistul va susţine un concert. Cel mai recent succes al solistului a fost înregistrat alături de constănţeanul Costi Ioniţă şi trupa sa, Sahara, cu piesa „Bellezza”, pe care a promovat-o şi peste hotare, în peste 30 de ţări din Europa, Asia şi America de Sud.
Single-ul „I like the girls who drink with me” este o colaborare cu Tony Ray, pe care GeoDaSilva îl va promova pe litoralul românesc, în acest weekend.
De altfel, începând din data de 24 iunie, artistul va fi un rezident al discotecii Ring, care, pe timpul sezonului estival, îi va purta numele, „DaSilva”.