George Clooney revine după 20 de ani într-o producție de televiziune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

George Clooney revine după 20 de ani într-o producție de televiziune

Divertisment 12 Februarie 2019 / 12:01 992 accesări

George Clooney, care revine, după 20 de ani, într-o producţie de televiziune cu o ecranizare a romanului clasic ''Catch-22'', a declarat luni că serialul, produs de Hulu şi plasat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îşi propune să spună o poveste atemporală despre "nebunia" războiului, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.

La proiecţia în avanpremieră pentru presă, Clooney a spus că iniţial nu a dorit să se implice în adaptarea romanului din 1961 al lui Joseph Heller, despre un soldat dintr-o bază a armatei americane care se luptă cu birocraţia militară.

"Este un roman îndrăgit", a pus Clooney, producătorul executiv al serialului şi regizorul a două dintre episoade, la un eveniment organizat de Television Critics Association. "Nu vreau să stric acest lucru".

Actorul a mărturisit că a fost atras de proiect deoarece ''scenariştii au făcut o treabă minunată în transpunerea personajelor'' în serialul de şase episoade, care va avea premiera la 17 mai în reţeaua de televiziune Hulu.

Pelicula va permite dezvoltarea poveştii imaginate de Heller, care, potrivit lui Clooney, a fost scrisă pentru "a ironiza funcţionarismul şi birocraţia războiului precum şi ridicolul acestuia".

"Cred că este încă valabil", a adăugat actorul. "Cu toţii ne petrecem zilele şi nopţile stresându-ne din cauza unor astfel de situaţii. Povestea redă nebunia situaţiei".



12