George Clooney a decis să se mute cu iubita sa, Lucy Wolvert, o chelneriţă în vîrstă de 23 de ani, cu care are o relaţie de doar două luni, cei doi urmînd să locuiască în apartamentul din Los Angeles al actorului. ”Iniţial, cei doi au tratat relaţia ca pe un flirt, dar lucrurile au început să se precipite foarte tare şi George Clooney le-a spus prietenilor că plănuiesc să petreacă o mare parte a verii împreună. Ea vorbeşte despre mutatul împreună cu George la Los Angeles, ceea ce este puţin cam spectaculos, ţinînd cont că nu se cunosc decît de două luni”, a declarat o sursă pentru site-ul MailOnline.
Cei doi s-au întîlnit în timpul filmărilor pentru cel mai recent lungmetraj în care apare George Clooney, ”Up in the Air”, care au loc la Miami Beach, Florida. Pe de altă parte, prietenii lui Lucy sînt îngrijoraţi de faptul că actorul în vîrstă de 48 de ani îi va frînge acesteia inima. Conform informaţiilor, chelneriţa a fost deja avertizată să fie mai discretă cu privire la relaţia sa cu actorul american, după ce au apărut bîrfe privind tehnicile sexuale ale lui George Clooney. ”În afara faptului că este un amant extraordinar, Lucy spune despre George că este un adevărat gentleman, care ştie cum să o trateze ca pe o doamnă”, a mai spus sursa. Anul trecut, George Clooney s-a despărţit de iubita sa, Sarah Larson, tot o chelneriţă, cu care a avut o relaţie timp de un an.
George Clooney a fost căsătorit cu actriţa Talia Balsam, în perioada 1989 - 1993 şi a avut relaţii cu femei extrem de frumoase şi celebre, precum Renée Zellweger şi Lisa Snowdon. Actorul a glumit adesea despre frica sa de angajament şi lipsa de dorinţă de a avea copii. ”Mi-ar fi foarte greu să am o relaţie, pentru că prima mea dragoste este munca şi a doua dragoste sînt prietenii”, a spus actorul. El a mai declarat că nu crede că va avea copii, din aceleaşi motive. ”Copiii sînt cea mai mare responsabilitate şi nu poţi să faci lucrurile pe jumătate cu ei”, a afirmat Clooney. Iubita ideală ar trebui să aibă rîsul lui Nicole Kidman, personalitatea Juliei Roberts, aspectul lui Michelle Pfeiffer şi ambiţia lui Jennifer Lopez, potrivit declaraţiilor starului. Bunele sale prietene Nicole Kidman şi Julia Roberts au făcut un pariu celebru, acela că George Clooney va deveni tată înainte de a împlini 40 de ani (2001). Cele două frumuseţi au pierdut pariul şi au completat fiecare cîte un cec pentru vedeta din seria aventurilor lui Danny Ocean. George Clooney a refuzat, însă, să primească banii şi a dublat pariul, spunînd că nu va deveni tată pînă la 50 de ani.