Actorul american George Clooney şi logodnica lui, avocata Amal Alamuddin, au obţinut licenţa de căsătorie la Londra, pe baza căreia vor putea să se căsătorească în Italia, în luna septembrie. Cei doi, care s-au logodit în luna aprilie şi urmează să se căsătorească într-o vilă rezidenţială aflată pe malul Lacului Como, au obţinut acel certificat de la Primăria din Chelsea, un district din Londra. Documentul conţine numele complete ale celor doi viitori soţi: George Timothy Clooney, respectiv Amal Ramazi Alamuddin.
Presa internaţională afirmă că George Clooney, în vârstă de 53 de ani, intenţionează să o angajeze pe Lana Del Rey pentru a cânta la ceremonia de nuntă, întrucât logodnica lui, în vârstă de 36 de ani, care a organizat o petrecere a burlăciţelor la New York, luna trecută, este o mare admiratoare a cântăreţei americane. George şi Amal au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra.