George Clooney şi Brad Pitt i-au detronat pe Johnny Depp şi pe Orlando Bloom

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

George Clooney şi Brad Pitt i-au detronat pe Johnny Depp şi pe Orlando Bloom

Monden 12 Iunie 2007 / 00:00 659 accesări

Cel de-al treilea episod al poveştii spărgătorilor de cazinouri interpretaţi de George Clooney şi Brad Pitt în pelicula “Ocean's Thirteen” a studiourilor Warner Bors a debutat cu încasări de 37,1 milioane de dolari în primul weekend de la lansare, reuşind să-i “scufunde pe piraţii din Caraibe”, Johnny Depp şi Orlando Bloom de pe prima poziţie în clasamentul boxoffice nord-american.

“Pirates of the Caribbean: At World's End” al studiourilor Disney a păstrat primul loc în topul încasărilor pentru doar două săptămîni, ajungînd în prezent pe locul doi, cu încasări de 21,3 milioane de dolari. În ceea ce priveşte încasările totale de la lansare, piraţii lui Johnny Depp au obţinut nu mai puţin de 253,6 milioane de dolari. Locul trei în clasamentul încasărilor de la sfîrşitul săptămînii trecute s-a clasat comedia “Knocked Up” a studiourilor Universal, cu 20 de milioane de dolari. În cele două săptămîni de la lansare, acest film a realizat încasări deloc modeste, în valoare de peste 66,2 milioane de dolari.

Pe locul patru s-a plasat un alt nou venit, “Surf's Up” cu Shia LaBeouf şi Jeff Bridges, ce a realizat încasări de 18 milioane de dolari. Animaţia “Shrek the Third” a coborît pînă pe locul cinci, cu încasări de 15,75 milioane de dolari.

Taguri articol


12