George Măndilă atrage atenţia Puterii să nu-şi aroge meritele aderării la UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

George Măndilă atrage atenţia Puterii să nu-şi aroge meritele aderării la UE

Politică 29 Septembrie 2006 / 00:00 1005 accesări

Preşedintele PNG-CD Constanţa, George Măndilă, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că actuala putere nu ar trebui să-şi aroge meritele integrării în UE. Măndilă consideră că înregimentarea României în structurile europene este şi meritul guvernării 2000-2004, care a pus serios umărul la actualul succes. "Sîntem înscrişi, practic, pe orbita civilizaţiei, iar meritul este al tuturor, nu numai al actualei puteri. Vreau să felicit guvernarea din 2000-2004, pentru combativitatea de care a dat dovadă în acest proces de integrare. În sfîrşit, am scăpat de capcana asiatică şi sperăm să fim în UE sute de ani de acum încolo. Pot să spun că PNG-CD Constanţa se va comporta, de acum încolo, ca un partid european, care va critica constructiv, fără atacuri la persoană", a declarat George Măndilă. El a mai spus că PNG-CD aşteaptă de la actuala guvernare mai multe proiecte concrete, în locul show-urilor mediatice privind "Dosariada" şi lupta din Alianţa DA. Măndilă apreciază că, din actualul Guvern, doar Ministerul Transporturilor este mai activ, în schimb, cei de la Ministerul Sănătăţii şi Educaţiei nu-şi fac datoria mai deloc. O notă proastă din partea preşedintelui PNG-CD Constanţa a primit şi Ministerul Mediului, condus de ministreasa Sulfina Barbu, care, în opinia lui George Măndilă, ar trebui să aibă un program bine întemeiat privind protecţia mediului. Un alt subiect abordat în cadrul conferinţei de presă de către liderul PNG-CD a fost şi cel referitor la propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a-l numi, la conducerea SRI, pe social democratul George Maior. În opinia lui Măndilă, aceasta este o decizie reparatorie faţă de democraţie.



12