George Michael nu a mai fumat canabis de un an de zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

George Michael nu a mai fumat canabis de un an de zile

Monden 07 Martie 2014 / 00:00 625 accesări

Cântăreţul britanic George Michael a dezvăluit faptul că a renunţat la canabis, întrucât, după ce s-a trezit dintr-o comă de trei săptămâni, începuse să vorbească cu accent de Bristol, în loc să folosească obişnuitul său accent de londonez. Artistul în vârstă de 50 de ani, care a recunoscut în 2009 că redus de la 25 la 7-8 numărul de ţigări cu canabis pe care le fuma zilnic, s-a aflat în comă vreme de trei săptămâni, în 2011, după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie şi a fost şocat să constate după ce s-a trezit că vorbea cu accent de Bristol, în locul obişnuitului său accent londonez. David Austin, managerul său, spune că artistul a reuşit să renunţe definitiv la acel drog şi că incidentul din 2011 a reprezentat o experienţă care i-a schimbat viaţa.

Cântăreţul a vorbit şi în trecut despre şocul pe care l-a avut atunci când s-a trezit din comă şi a înţeles că vorbea cu accent de West Country, regiune din sud-estul Marii Britanii, adăugând însă că nu era nimic rău în acel dialect. ”Jur că e adevărat. M-am trezit din comă şi vorbeam cu accent de West Country. Medicii erau îngrijoraţi, credeau că am acea boală care-i face pe unii oameni să se trezească din comă şi să vorbească franceză sau altă limbă pe care au învăţat-o la şcoală”, a declarat artistul, în iulie 2012, pentru LBC Radio. ”Nu e nimic rău în a avea accent de West Country, însă e totuşi puţin cam ciudat, atunci când eşti din nordul Londrei. Surorile mele, care erau în mod evident atât de uşurate de faptul că ieşisem din comă, au început să râdă până n-au mai putut când m-au auzit vorbind, parcă asistau la un număr de stand-up comedy”, a povestit muzicianul.

David Austin a ţinut totodată să minimizeze importanţa accidentului suferit de George Michael în mai 2013, când artistul britanic a căzut dintr-un automobil, în plin mers, pe o autostradă din Marea Britanie. Cântăreţul, care a suferit numeroase răni în zona capului, a fost transportat cu elicopterul la spital. ”A fost un accident nefericit - asta a fost tot”, a afirmat David Austin pentru ”Daily Mirror”. Acesta a fost cel mai recent dintr-o serie de accidente în care a fost implicat artistul britanic în ultimii ani. În 2012, George Michael şi-a anulat turneul din Australia, din cauza unei crize majore de anxietate, despre care a spus că a fost cauzată de pneumonia severă cu care a fost diagnosticat în 2011 şi din cauza căreia a fost tratat timp de o lună la secţia de terapie intensivă a unui spital din Viena. George Michael a ţinut prima pagină a presei internaţionale în 2007 şi în 2010, din cauza unor incidente similare. În ambele cazuri, cântăreţul şi-a avariat automobilul pe care îl conducea, după ce fumase canabis.



12