Cîntăreţul britanic a fost nevoit să-şi anuleze concertul care urma să se desfăşoare sîmbătă, la Praga, din cauză că unul din camioanele care transportau echipamentul de scenă a avut un accident aproape de ieşirea din România. “O mare parte a podiumului special a rămas prins în camionul implicat în accident, pe traseul Bucureşti-Praga. Nu este posibil să-l înlocuim”, au declarat reprezentanţii agenţiei Interkoncerts, organizatoare a concertului de la Praga.
La aflarea veştii, George Michael s-a declarat “profund întristat de cele întîmplate”, a mai precizat Interkoncerts. Concertul lui George Michael urma să se desfăşoare pe o arenă cu 50.000 de locuri şi face parte din turneul 25 Live. George Michael a cîntat în România, joi seara, pe Stadionul Lia Manoliu din Bucureşti, în faţa a circa 30.000 de spectatori.